Sondaj de opinie
Care din domeniile ce urmează îl consideraţi a fi prioritar pentru dezvoltarea echilibrată a RD Centru?
Arhivă
Trei proiecte de dezvoltare regională din Regiunea Centru au fost inspectate de o comisie de monitorizare  
25.04.2018   72  
Marți, 24 aprilie au fost întreprinse vizite de monitorizare la 3 proiecte implementate în Regiunea de Dezvoltare Centru. Specialiști din Secția Managementul Proiectelor din cadrul ADR Centru împreună cu Eduard Ungureanu, șef Secție relații cu instituțiile de dezvoltare regională în cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) s-au documentat despre situația curentă privind mersul lucrărilor de implementare a celor trei proiecte.
Membrii altor două Comitete Directoare Locale (CDL) s-a întrunit în prima ședință
20.04.2018   119  
În cadrul ședințelor au fost prezentate componența și obligațiunile managerilor locali de proiect precum și au examinat și aprobat prin vot unanim Regulamentele de activitate ale structurilor respective.
Prima ședință a Comitetelor Directoare Locale din cadrul a două proiecte de la Ungheni
18.04.2018   216  
La data de 18.04.2018, în incinta Consiliului Raional Ungheni a avut loc prima ședință a Comitetelor Directoare Locale (CDL) din cadrul proiectelor „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic Mihai Eminescu din mun. Ungheni’’ și „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în or. Ungheni”.
Ședința grupului de lucru pentru aprobarea documentației de atribuire pentru achiziții repetate a servciilor de proiectare
04.04.2018   174  
  La sediul ADR Centru , astăzi, a avut loc  ședința pentru aprobarea documentației de atribuire  pentru achiziții repetate a servciilor de proiectare  în domeniul  aprovizionării cu apă potabilă și canalizare (AAC) pentru  proiectele: „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Ungheni, (Lot CA 1)” și „Extinderea serviciilor de apă și de canalizare în or. Călărași (Lot CA 2)” și domeniul eficiență energetică pentru proiectele „Liceul Teoretic  ,,Mihai Eminescu”, mun. Ungeni   (Lot CE 1)”, „Liceul Teoretic  ,,Ion
Vezi mai mult: Noutăți

Proiecte în Regiunea Centru

Arrow Prev

              

          

Arrow Next