![]() |
![]() |
Prima - Noutăți - Cine sunt proprietarii obiectelor obținute din contul Fondului Național de Dezvoltare Regională?
![]() ![]()
Experta GIZ, jurista Zinaida Guțu, le-a prezentat participanților o serie de formule juridice posibile pentru a transfera proprietatea publică obținută grație alocațiilor din contul Fondului Național de Dezvoltare Regională. Astfel, la acest moment Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR-urile) sunt responsabile de gestionarea procedurilor de achiziții pentru proiecte. Însă, ADR-urile nu devin proprietari ale bunurilor publice obținute, fie drum local, apeduct sau platformă de colectare a deșeurilor. În aceste condiții, jurista Zinaida Guțu sugerează achiziționarea dreptului de proprietate de către un APL în proporție de 100%, sau optarea pentru cote-părți între mai multe APL-uri, în funcție de contribuția fiecăruia. Participanții la întrunirea de lucru s-au referit la necesitatea de a optimiza cadrul legal, pentru a asigura transmiterea corectă din punct de vedere juridic și financiar a obiectivelor obținute ca rezultat al proiectelor de dezvoltare regională. Propunerile vor fi compilate și transmise Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
|