|
Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor Veaceslav Guțuțui împreună cu Philipp Johannsen, reprezentantul rezident al GIZ în Moldova și alți experți și responsabili au efectuat o vizită de monitorizare în raioanele Florești și Șoldănești, beneficiari ai proiectului „Îmbunătățirea sistemului integrat de management al deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești", implementat de ADR Centru și finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Vizita s-a axat pe monitorizarea lucrărilor în procesul de implementare a proiectului precum și au fost petrecute 2 ședințe de lucru cu persoanele cheie din cadrul proiectului. La ședințe au participat președinții raioanelor Șoldănești și Florești, reprezentanți ai Ministerului Mediului, ADR Centru, ADR Nord, primarii localităților Șoldănești și Florești, reprezentanții întreprinderilor municipale teritoriale, supraveghetori tehnici, Inspecției de Stat în Construcții și antreprenori. Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor Veaceslav Guțuțui a menționat în cadrul ședințelor: „Acest proiect-pilot se dorește a fi implementat la cel mai bun nivel. Inițiativa de a organiza această vizită a venit din faptul că vrem să ajungem la cele mai bune rezultate, prin monitorizarea lucrărilor și executarea acestora conform graficelor de lucru. Vă doresc să conlucrați în același ritm și în continuare”. „Eu cred că proiectul dat este unul ambițios și reprezintă o provocare pentru întreaga țară, mai ales că este un proiect-pilot. Vreau să vă asigur că veți avea și în continuarea suportul nostru și peste ceva timp ne vom bucura împreună de rezultate de succes” a menționat Philipp Johansen, directorul de țară al GIZ în Moldova. În cadrul ședințelor antreprenorii și responsabilii tehnici din ambele raioane au raportat situația curentă privind desfășurarea lucrărilor. S-a constatat că în pofida condițiilor climaterice se va reuși finisarea lucrărilor la platforme. Totodată, s-a stabilit graficul de recepție la terminarea lucrărilor și graficul de recepție finală, care urmează a fi făcute pînă în a treia decadă a lunii aprilie. Tot în luna aprilie urmează a fi livrat către beneficiari și echipamentul pentru reciclarea și compostarea deșeurilor. În același timp pe parcursul lunii aprilie urmează a mai fi desfășurate ședințe de lucru cu beneficiarii privitor la modul de repartizare a containerelor, darea în gestiune a obiectelor și modul de organizare a campaniei de conștientizare. În finalul ședințelor participanții au vizitat și inspectat cîteva platforme din or. Florești, s. Băhrinești, Mărculești și or. Șoldănești. La fața locului au fost discutate modul de amplasare a platformelor, locul și calitatea lucrărilor efectuate. Menționăm că proiectul „Îmbunătățirea sistemului integrat de management al deșeurilor solide în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești” este implementat de ADR Centru și finanțat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Proiectul implementat pentru micro-regiunea Șoldănești, Rezina și Florești și Rezina, este un proiect pilot de gestionare a deșeurilor solide. Această inițiativă reprezintă un exemplu de cooperare care depășește hotarele regiunilor de dezvoltare. Astfel, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, în parteneriat cu GIZ, va asigura buna desfășurare a proiectului în toate 3 raioane. De sistemul comun de management al deșeurilor solide va beneficia populația celor trei raioane, care se cifrează la apr. 200 000 de locuitori. Va fi construit un depozit sanitar la Șoldănești, două centre de reciclare la Șoldănești și Florești și două stații de transfer la Cotiujenii Mari și Florești.
|