|
Prima - Noutăți - Au fost prezentate rezultatele proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”
Joi, 29 februarie 2024, a avut loc evenimentul de încheiere a proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL), implementat în perioada anilor 2009-2024 de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Timp de 15 ani, proiectul MSPL a contribuit la implementarea politicii de dezvoltare regională, modernizarea serviciilor publice locale, consolidarea capacităților autorităților și operatorilor de servicii. Bugetul total al proiectului a fost de 98,1 milioane de euro, cu finanțare din partea Guvernului Germaniei, Uniunii Europene, Guvernelor Suediei, Elveției și României. Invitații de onoare la eveniment au fost Ambasadorul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei României în Republica Moldova, reprezentanții Biroului de Cooperare al Elveției. De asemenea, la festivitatea de încheiere au participat partenerii proiectului - reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, Agențiile de Dezvoltare Regională (ADR), mediul academic și organizații ale societății civile. Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" ne-a ajutat să fim cu un pas mai aproape de regiuni și localități mai dezvoltate, servicii publice de apă și canalizare îmbunătățite, școli și spitale renovate, dar cel mai important - acest proiect lasă în urmă specialiști instruiți care vor putea beneficia de proiectele UE și vor continua să construiască Moldova Europeană aici, la noi acasă. Parteneriatul pe termen lung pe care-l avem cu Uniunea Europeană și Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare a fost un semnal de încredere și pentru ceilalți parteneri - Guvernul României, Guvernul Suediei și Guvernul Elveției, care ne-au sprijinit și continuă să ne sprijine în parcursul nostru european, iar Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei ne-a acordat tot suportul necesar ca să putem atinge obiectivele propuse. Ziua de astăzi marchează începutul unei noi faze, în care vom aplica și vom consolida tot ce-am învățat și realizat în această perioadă și vom continua să muncim ca în fiecare sat și oraș oamenii să se bucure de condiții de viață europene." Jānis Mažeiks, Ambasadorul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: „Pe măsură ce mergem mai departe, trebuie să valorificăm lecțiile învățate din acest proiect pentru ca să putem continua să investim în dezvoltarea serviciilor publice de calitate, să promovăm comunități mai puternice și să asigurăm împreună drumul ales de Moldova către Uniunea Europeană." Margret Uebber, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova: „Promovarea dezvoltării regionale și modernizarea infrastructurii publice sunt domenii-cheie ale cooperării germane în Republica Moldova. Pe baza unei politici de dezvoltare regională orientate către cetățeni și prin forțe comune în calitate de Echipa Europa, Germania sprijină cu bucurie elaborarea strategiilor de dezvoltare regională și locală, modernizarea infrastructurii de apă și energie din țară și sporirea gradului de conștientizare în vederea îmbunătățirii serviciilor locale, cu un accent deosebit pe grupurile vulnerabile. Germania își menține angajamentul de a fi un partener puternic pentru Republica Moldova și pentru dezvoltarea sa regională, construind o prietenie sinceră și o colaborare de încredere cu poporul său." Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried: „Suedia a fost foarte onorată să fie partener pe parcursul primilor opt ani ai acestui proiect și am continuat să contribuim la aceeași cauză în mod bilateral prin alte proiecte complementare. Acest proiect a oferit mult mai mult decât portofolii de proiecte regionale pentru servicii locale mai calitative și mai accesibile. El a crescut capacitățile autorităților publice locale în gestionarea unor astfel de proiecte de infrastructură și a încurajat procesele participative prin implicarea specialiștilor de la nivelul administrației centrale și locale." Ovidiu Năftănăilă, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României în Republica Moldova a menționat următoarele: „România va continua să susțină modernizarea serviciilor publice în Republica Moldova, contribuind astfel, alături de partenerii săi internaționali, la construirea unui viitor european al cetățenilor de pe acest mal al Prutului. Experiența GIZ de pregătire și implementare a proiectelor în domeniul dezvoltării accesului la servicii publice la nivel local a permis maximizarea impactului contribuției României la acest proiect, printr-o abordare integrată." Claudia Hermes, Directoare de țară GIZ Moldova: „GIZ, ca parte a cooperării pentru dezvoltare, a oferit suport tehnic Guvernului Republicii Moldova în eforturile sale de a îmbunătăți condițiile de viață ale cetățenilor săi și de a oferi acces la servicii publice mai calitative. Suntem onorați de încrederea dumneavoastră și vă asigurăm de angajamentul nostru continuu de a oferi asistență în cadrul programului de reforme. Mulțumiri tuturor partenerilor implicați pentru implementarea cu succes a unei abordări mai cuprinzătoare în ceea ce privește dezvoltarea regională." La nivel național, proiectul a sprijinit Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și regiunile de dezvoltare Nord, Centru, Sud și Găgăuzia în elaborarea politicii de dezvoltare regională. Pentru implementarea acesteia s-a stabilit un cadru coerent, aliniat la standardele UE, în sectoarele prioritare - aprovizionarea cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, drumuri regionale și locale, dar și eficiența energetică în clădirile publice. Au fost elaborate mai mult de 10 acte legislative și documente de politici la nivel național. Împreună cu ADR, s-au implementat peste 25 de proiecte de infrastructură în domeniile de aprovizionare cu apă și canalizare, eficiența energetică în clădirile publice și managementul deșeurilor. Astăzi, peste 5200 elevi și profesori din opt școli beneficiază de condiții de studiu și lucru mai bune; peste 24 de mii persoane anual beneficiază de servicii medicale în condiții mai bune în două spitale, iar consumul de energie și emisiile de CO2 s-au redus cu circa 60%. La fel, circa 100 de mii de persoane din 13 localități au acum acces la servicii îmbunătățite de apă, iar 11 mii de persoane din 5 localități - la servicii de canalizare. Au fost construite peste 225 km de rețea de aprovizionare cu apă și 48 de km de rețea de canalizare au fost modernizate. În plus, peste 26 mii de locuitori din trei raioane beneficiază de servicii modernizate de management a deșeurilor solide. Proiectul MSPL a dezvoltat capacitățile reprezentanților autorităților publice centrale și locale de nivelurile I și II, ADR-urilor, reprezentanților școlilor, operatorilor de servicii publice, precum și a societății civile. În acest sens, peste 3300 de persoane au beneficiat de instruiri în cadrul celor 23 de module de instruire instituționalizate de Universitatea Tehnică din Moldova și Centrele sale de instruire continuă pe domeniul de eficiență energetică în clădiri publice și cel de aprovizionare cu apă și canalizare, Institutul de Administrație Publică și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Circa 14 mii de cetățeni au fost implicați în procesele decizionale ale autorităților publice, activități de promovare privind conectarea la rețelele de aprovizionare cu apă și canalizare, utilizarea surselor de energie regenerabilă, reducerea generării de deșeuri pentru un mediu mai curat. Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Proiectul este finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul Elveției și Guvernul României. Foto: Andrei Boguș & Ion Buga |