Funcție vacantă: Specialist monitorizarea proiectelor (1 unitate / perioadă nedeterminată)
Scopul general al funcției:
- Asigurarea implementării eficiente a proiectelor din domeniile Programului Operațional Regional finanțate din surse FNDRL și alte.
- Să coopereze la procesul achiziţiilor publice în conformitate cu Legea achiziţiilor publice din Republica Moldova și procedurilor internaționale (după caz).
- Să organizeze şi să monitorizeze activităţile privind implementarea proiectelor legate de achiziţiile serviciilor, bunurilor şi lucrărilor.
- Să menţină evidenţă exactă cu privire la activităţile de îndeplinire a obligațiunilor contractuale întru buna desfășurare a procesului de implementare a proiectelor.
- Să coordoneze activităţile de raportare.
Specialistul monitorizare proiecte va fi angajat în cadrul Secției MIP prin concurs, desfășurat în două etape (prima etapă - selectarea candidaților prin verificarea îndeplinirii condițiilor de participare; a doua etapă - interviul de angajare).
Condiții de participare:
- Cetățean al Republicii Moldova.
- Dispunerea de capacitate deplină de exerciţiu.
- Angajarea în funcţie în bază de concurs.
- Cunoaşterea computerului la un nivel avansat.
- Experiența în utilizarea pachetelor de calculatoare și de software pentru birou (MS Word, Excel etc.) și cunoașterea avansată a pachetelor de calcul tabelar și de baze de date.
- Cunoaşterea excelentă a limbii române, cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj.
- Abilități de verificare a calității elementelor de construcție ce se realizează în cadrul proiectului.
- Abilități de control a execuției lucrărilor conform proiectului tehnic și a documentelor normative.
Competenţe şi calificări:
- Studii superioare în inginerie și management în construcții.
- Cel puţin 2 ani de experienţă în domeniu.
- Capacităţi de analiză și responsabilitate.
- Abilitatea de organizare și monitorizare a proiectelor, conform Legislației în vigoare şi procedurilor speciale, solicitate de alți finanțatori.
- Să fie responsabil pentru procedura de monitorizare a operaţiunilor generale de implementare a proiectelor.
- Să participe la organizarea achiziţiilor publice în implementarea proiectelor legate de achiziţiile serviciilor, bunurilor şi lucrărilor.
- Să menţină evidenţa exactă cu privire la activităţile de proiect şi să asigure conformitatea cu legislaţia Republicii Moldova și practicilor internaționale privind normativele în construcții.
- Să coordoneze activităţile în cadrul proiectului cu alte subdiviziuni direcţii conexe.
Sarcini și responsabilități:
- Asistă la pregătirea profilurilor proiectului, inclusiv elaborarea bugetelor şi implementarea orarelor.
- Asistă la implementarea generală şi managementul programelor/proiectelor incluse în programul ADR Centru.
- Monitorizează eliberarea fondurilor pentru contractanți, consultanți, furnizori şi prestatori de servicii.
- Asistență în evaluarea licitațiilor de lucrări în construcții.
- Verificarea devizelor .
- Coordonarea cu Directorul şi alți membri ai personalului ADR Centru ca să fie îndeplinite cerințele de asigurare a monitorizării şi evaluării.
- Coordonarea vizitelor la faţa locului şi consultărilor cu părţile interesate anumite ale programului/proiectului.
- Întocmirea şi prezentarea rapoartelor în ceea ce priveşte rezultatele obţinute cu privire la programele/proiectele din cadrul competenţei lui/ei.
Program de lucru: deplin (8 ore/zi)
Lista de referință pentru interviul de angajare:
- Legea nr. 438 din 28.12.2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova.
- H.G. nr. 127 din 08.12.2008 privind măsurile de realizare a Legii nr. 438-XVI din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova.
- Legea nr. 131 din 03.07.2015, privind achizițiile publice.
- Legea nr.163 din 09.07.2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
- H.G. nr.285 din 23.05.1996 cu privire la aprobarea Regulamentului de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente.
- H.G. nr.361 din 25.06.1996 cu privire la asigurarea calității construcțiilor.
- Legea nr.721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcții.
Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail dosarul de concurs care va conţine:
- CV-ul (în formă tipică, cuprinzând experiența relevantă pentru postul respectiv.
- Copia buletinului de identitate.
- Copii ale documentelor care certifică nivelul educațional: titluri/diplome /certificate, în confirmarea studiilor obținute.
- Copia cărții de muncă, ca dovadă documentară a experienței de muncă anterioare.
Date de contact:
- Tel./fax: (268) 2 26 92
- E-mail: [email protected]
- Adresa poştală: MD-6801 or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun 33, et. IV
- Persoană de contact: Tatiana Caracuian, specialist resurse umane (268) 2 26 92
Data limită până când poate fi depus dosarul este 26 aprilie 2024.