Prima   -  Noutăți - Recepția finală pentru LOT III și recepția la terminarea lucrărilor pentru LOT IV al obiectului "Apeduct de grup pentru alimentarea cu apă potabilă a 12 localități, r-nul Ungheni"

Recepția finală pentru LOT III și recepția la terminarea lucrărilor pentru LOT IV al obiectului "Apeduct de grup pentru alimentarea cu apă potabilă a 12 localități, r-nul Ungheni"

   
29.12.2014   1063 Accesări  

Recent a avut loc recepția finală pentru LOT III și recepția la terminarea lucrărilor pentru LOT IV al obiectului "Apeduct de grup pentru alimentarea cu apă potabilă a 12 localități, r-nul Ungheni", din cadrul proiectului  „12 000 cetățeni aprovizionați cu apă potabilă în 12 localități".

În cadrul acestui proiect au  fost  construite 1 stație de tratare a apei, 5 grupuri de rezervoare de apă potabilă, în satul Rezina - 2 rezervoare a cîte 100 m.c, s.Cetireni - 2 rezervoare a cîte 200 m.c, s.Florițoaia Nouă - 2 rezervoare a cîte  50 m.c, s. Alexeevca - 2 rezervoare a cîte 100 m.c, s.Unțești - 2 rezervoare a cîte 200 m.c, deasemenea a fost montat un turn de apă cu V=25 m.c și rețele de apeduct cu o lungime totală de 43,096 km - magistrala și inclusiv branșamentele interne pe localități pînă la o instituție de utilitate publică. Astfel în urma implimentării proiectului de apă potabilă vor beneficia locuitorii a 12 sate din r-nul Ungheni.

Vă amintim că recepția finală pentru LOT I, II al obiectului a avut loc în luna noiembrie 2014. Costul total al proiectului, din FNDR, pentru cele 4 loturi constituie 28 873,13 mii lei. Contribuția proprie a localităților partenere în cadrul proiectului a constituit 3 905,88 mii lei, bani care au fost utilizați pentru elaborarea documentației tehnice și construcția rețelelor pe interiorul localității.

Acum urmează aprobarea recepțiilor de către Inspecția de Stat în Construcții.

Menționăm că proiectul „12000 cetățeni aprovizionați cu apă potabilă în 12 localități" are ca obiectiv dezvoltarea unui sistem de aprovizionare cu apă potabilă în Comunele Mănoilești, Unțești, Alexeevca, Cetireni, Florițoaia Veche din raionul Ungheni și este implementat de ADR Centru, cu finanațare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.