Prima   -  Noutăți - Recepția la terminarea lucrărilor de construcție a Stației de epurare din Telenești

Recepția la terminarea lucrărilor de construcție a Stației de epurare din Telenești

   
12.06.2017   987 Accesări  

Membrii Comisiei de recepție la terminarea lucrărilor s-au întrunit astăzi, 12 iunie, la Telenești pentru a examina lucrările executate la obiectivul nr 4 din cadrul proiectului regional „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar". În cadrul acestui obiectiv au fost executate nemijlocit lucrările de construcție a stației.

Participanții la ședința de astăzi au stabilit că toate lucrările au fost executate cu respectarea proiectului tehnic și normelor naționale și internaționale de calitate.

Urmează ca în scurt timp membrii comisiei de recepție să stabilească data pentru organizarea procedurii de recepție finală în urma căreia Stația de epurare din Telenești va fi dată în exploatare.

în cadrul proiectului regional „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" au fost construite circa 17 km de rețea de canalizare în s. Inești și or. Telenești, 1 Stație de epurare cu o capacitate de 700 m.c/zi în orașul Telenești, 1 stație de pompare în s.Inești  și 2 stații de pompare în oraș.

Suma totală a acestui proiect regional ajunge la 29 616 867 lei,  dintre care 21 817 792  lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, ceea ce constituie 73,66% din costul proiectului, inclusiv suma de 498 913 $, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar restul 150 000,00 lei constituind contribuția Primăriei or. Telenești.

Pentru construcția stației de epurare cu o capacitate de 700 m.c/zi se prevede co-finanțare din partea USAID în valoare de 498 913 $, bani ce vor fi alocați după recepția finală a stației de epurare din partea partenerilor americani.