Prima   -  Noutăți - „Cu drag de țară” (Articol preluat)

„Cu drag de țară” (Articol preluat)

   
25.08.2017   1249 Accesări  

„26 ani de Independență, pornind de la nașterea forțată a acesteia, reprezintă puțin, zic eu, mai ales datorită multiplelor provocări la care a fost supusă, atât de ordin intern, cât și cele geopolitice. Eu am deosebita onoare să fiu parte a aceleiași generații tinere, la fel ca Republica Moldova. Suntem mici, la propriu și figurat, în mare parte mai mult dependenți decât independenți, fie de marile puteri, de dezvoltarea economică, de suportul financiar sau experiența de multe ori eronată a țărilor vecine. Cea mai autentică comparație a RM ar fi cu o domniță care la 26 de ani, licențiată, cu serviciu stabil, pregătită de viață, își așteaptă mirele bogat, de perspectivă și sănătos pentru a construi o familie puternică în care să domine dezvoltarea, armonia, reușitele, cultura și bunăstarea”, a spus Viorel Jardan.

Întrebat ce a făcut pentru țară, Viorel Jardan a menționat că își planifică să facă mult mai multe lucruri decât până acum.

„Trebuie să fiu sincer și obiectiv: foarte puține în comparație cu câte îmi planific și suntem în stare să le facem. Dar totodată, suficiente fapte utile pentru scurta perioadă de timp de când sunt implicat în activități sociale, sportive, donații, bune intenții, politică, etc. benefice locuitorilor satului de baștină, raionului și regiunii de dezvoltare Centru. Promovarea participării active și incluziunii sociale, corectitudinea și stilul de viață sănătos, multiplicarea bunelor practici, îndeplinirea cu succes a multor angajamente, ajutorul pentru cei care îl solicită, menținerea interesului comunitar ca prioritate, soluționarea problemelor cetățenilor, asumarea și finalizarea proiectelor prioritare, activismul și responsabilitatea în comunitate, plătitor exemplar de taxe și impozite, promotor al limbii, culturii, istoriei și tradițiilor seculare, etc. rămân beneficiile de bază care le aduc eu, în măsura posibilităților dezvoltării tinerei republici Moldova”, a specificat Viorel Jardan.

În opinia sa, cele mai mari 3 greșeli ale acestui stat de la Independență încoace au fost indiferența, divizarea și mândria fiecăruia.

„Cea mai mare greșeală, actuală și astăzi, rămâne a fi indiferența cetățeanului RM la tot ce îl definește și îl înconjoară. Am deprins practica precum că statul/președintele, guvernul/miniștrii, politicul, raionul sau primarul să ne facă totul, să soluționeze problemele, iar noi așteptând am devenit distrugătorii fenomenului inițiativei, dorinței sau participării.

Altă mare eroare de succes propagată în comunitate este baricadarea societății în tabere, între ruși și români, divizarea dintre bogați și săraci, etc.. Anume aceste fenomene duc la dispersare, ură, imposibilitate de consolidare de a munci cu viziune comună de perspectivă.

Ultima, dar nu în cele din urmă, zic eu, este comisă de fiecare din noi. Greșeala constă în modul de identificare – tipul cetățeanului RM, am devenit orgolioși, mândri, leneși, invidioși, robii bogăției și ai banului, ne îndepărtăm de valorile omenești, etc.. Toate acestea asistă fenomenul corupției, care și-a stabilit confortabil în această perioadă statutul de cea mai mare greșeală comisă de noi ca stat”.

Viorel Jardan consideră că situația din R. Moldova se va schimba atunci când se va evolua la capitolul economico-financiar și schimbarea mentalității omenești.

„Nu sunt mare expert în finanțe, însă este evident în viziunea mea că situația în RM se poate schimba doar dacă evoluăm considerabil la capitolul economico-financiar. Avem nevoie urgent de salarii și pensii mai mari, de noi locuri de muncă, de investiții majore și un program real și solid de reîntoarcere acasă a conaționalilor noștri plecați peste hotare. Acest lanț se completează cu condiții mai bune de trai pentru populație, drumuri, apă de calitate, canalizare, iluminare, educație de calitate, comunități puternice și populate, reforme eficiente, plan de susținere a cetățeanului și domeniilor de bază ale economiei, etc..

Și foarte important este schimbarea mentalității cetățeanului acestei țări, fiecare din noi reprezintă o valoare, rămânând doar să identificăm segmentul sau domeniul unde producem rezultat maxim, să muncim mai mult, să credem în noi și să susținem valul greu de reforme pe alocuri aspre care au început, păstrând încrederea că acesta va constitui un punct sigur de continuare a dezvoltării Republica Moldova pentru binele fiecărui cetățean”, a specificat Viorel Jardan.


Sursa: http://curentul.md/stiri/directorul-adr-centru-cea-mai-mare-greseala-ramane-a-fi-indiferenta-cetateanului-rm-la-tot-ce-il-defineste-si-il-inconjoara.html