Prima   -  Noutăți - Reluarea lucrărilor de construcție a canalizării în orașul Ialoveni

Reluarea lucrărilor de construcție a canalizării în orașul Ialoveni

   
11.03.2019   1170 Accesări  

Astăzi, 11 martie, specialiștii ADR Centru au inițiat o ședință de lucru în cadrul proiectului „Apeduct magistral pentru localitatea Bardar, Ruseștii Noi (etapa 2) și rețele de canalizare pentru or. Ialoveni" . La ședință au participat viceprimarul orașului Ialoveni, Radu Chilaru, responsabilul tehnic precum și  antreprenorul contractat pentru executarea lucrărilor. Ședința a fost organizată cu scopul stabilirii zilei de reîncepere a lucrărilor după ce acestea au fost sistate pentru perioada rece a anului.

Astfel, cei prezenți, au stabilit că din data  de 15 martie curent vor fi reluate lucrările la obiectul „Rețele de canalizare de presiune și scurgere gravitațională de la stația de pompare din sectorul Albeni, or. Ialoveni. Sectorul nr.3".

În cadrul ședinței antreprenorul general a prezentat graficul de execuție a lucrărilor de construcție actualizat și coordonat cu beneficiarul.

Lucrările din cadrul proiectului prevăd construcția unei stații de pompare a apelor uzate în orașul Ialoveni precum și aproximativ 7,6 km de canalizare. După finalizarea acestui subproiect circa 1700 de locuitori ai orașului Ialoveni vor avea acces la sistemul de canalizare construit.

Suma contractului de antrepreiză este de 5 916 918,17 lei, pîna la moment a fost valorificată suma de 1 872 977,24 lei din care au fost construiți 2.5 km de canalizare.