Prima   -  Noutăți - Proiectul "Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas" prezentat ieri, 18 august, în cadrul Zilei Diasporei la Strășeni

Proiectul "Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas" prezentat ieri, 18 august, în cadrul Zilei Diasporei la Strășeni

   
19.08.2019   411 Accesări  

Duminică, 18 august, în parcul central "Ștefan cel Mare şi Sfânt" din municipiul Strășeni, a fost organizată a III-a ediţie a Zilei Diasporei. În acest context, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Senec-Pezinok, Slovacia a prezentat participanților la eveniment mai multe detalii despre proiectul "Sprijin în dezvoltarea gestionării apelor reziduale în Regiunea Centrală a Moldovei - o mai bună gestionare a apelor uzate pas cu pas". Acest proiect este realizat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Republica Moldova, în parteneriat cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Senec-Pezinok, Slovacia și Primăria municipiului Strășeni.

Obiectivul general al proiectului este de a sprijini dezvoltarea socio-economică durabilă și echitabilă a Regiunii Centru prin intervenții în domeniul de aprovizionare cu apă și sanitație. De asemenea, proiectul urmărește asigurarea consolidării capacităților autorităților publice locale și prestatorilor de servicii, precum și acordarea asistenței tehnice necesare.

Eva Balazovicova, manager de proiect, reprezentant al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Slovacia a precizat cu referire la acest proiect că "Asemenea activități favorizează crearea unei platforme de comunicare între actorii implicați în dezvoltarea comunității, inclusiv în domeniul de aprovizionare cu apă și sanitație. Suntem aici ca să acordăm sprijinul și să împărtășim experiența noastră pentru a crea oportunități de dezvoltare și a multiplica practicile de succes și în Republica Moldova la acest capitol".

Amintim că acest proiect este finanțat de Programul Oficial de Asistență pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid). Buget total constituie 221 390 euro, dintre care 199 251 euro - grant, 22 139 euro - cofinanțarea partenerului slovac. Pentru lucrări de construcție sunt destinate 50% din valoarea grantului.

În cadrul acestui proiect au fost organizate două sesiuni de instruire în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație, iar, în toamna anului curent, va fi organizată o vizită de studiu profesională în Slovacia pentru 12 furnizori / operatori de servicii în domeniul managementului apelor reziduale și al protecției mediului și 13 reprezentanți ai APL.

Către finalizarea proiectului, în primăvara anului 2020, se va acorda suportul tehnic celor 12 Întreprinderi Municipale din regiune prin dotări în valoare de 1050 euro per întreprindere, iar în municipiul Strășeni deja au demarat lucrările construcție a unei rețele de canalizare cu o lungime de peste 3 200 de metri.

Perioada de implementare a proiectului este 1 octombrie 2018 -  31 martie 2020.