Prima   -  Noutăți - Catalogul oportunităţilor de finanţare pentru Administraţiile Publice Locale, Sectorul Privat(IMM) şi Organizaţiile Societăţii Civile

Catalogul oportunităţilor de finanţare pentru Administraţiile Publice Locale, Sectorul Privat(IMM) şi Organizaţiile Societăţii Civile

   
26.01.2022   695 Accesări  

Într-o economie modernă, de regulă, necesarul de resurse depășește posibilitățile de procurare a acestora. De asemenea, în timp ce resursele au un caracter limitat, cererea de resurse înregistrează o tendință de creștere continuă.

Resursele, ca elemente ale bogăției unei națiuni, includ în structura lor, alături de resursele materiale, umane, informaționale, valutare, și resursele financiare.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor bănești necesare realizării obiectivelor economico-sociale într-o anumita perioadă de timp. Datorită caracterului limitat al resurselor financiare, o problemă foarte importantă a societății o constituie alocarea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice, mixte și private).

Deciziile privind alocarea resurselor între sectorul public și cel privat influențează decisiv, atât producția de bunuri publice cât și raportul dintre acestea și bunurile private.

Așa cum a fost menționat mai sus, de cele mai multe ori resursele, inclusiv cele financiare, au un caracter limitat, fiind de cele mai multe ori insuficiente pentru realizarea scopurilor propuse. O prioritate fundamentală în acest sens pentru dezvoltarea regională dar și a economiei locale este crearea unui climat investițional favorabil prin accesarea și utilizarea instrumentelor de atragere a investițiilor financiare naționale sau internaționale ce au drept scop sporirea competitivității tuturor actorilor si beneficiarilor naționali sau regionali.

Potențialele oportunități de finanțare din diferite fonduri și procedurile de aplicare deși la prima vedere sunt simple, datorită diversificării acestora pot induce în eroare beneficiarii finali încă de la faza de identificare și aplicare. Există deja orientări specifice și fiecare finanțator sau donator publică online informații detaliate privind activitatea lor și instrumentele de finanțare.

Scopul principal al respectivului catalog este de a aduna informația referitoare la proiectele și programele de suport financiar destinat APL-urilor, IMM-urilor și OSC-urilor într-un document ce va oferi posibilitatea unui număr extins de beneficiari să cunoască și să beneficieze de acest suport pentru a contribui la dezvoltarea regională și a economiei locale din Republica Moldova.  

Catalogul oportunităţilor de finanţare pentru Administraţiile Publice Locale, Sectorul Privat(IMM) şi Organizaţiile Societăţii Civile