Prima   -  Noutăți - Sesiuni de informare și consultare în contextul celui de-al II-lea Apel de Propuneri de Proiecte

Sesiuni de informare și consultare în contextul celui de-al II-lea Apel de Propuneri de Proiecte

   
14.06.2012   1674 Accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a desfășurat pe parcursul a trei zile ședințe de consultanță  privind elaborarea și completarea cererilor de finanțate, în cadrul celei de-a doua etape a APP II. Scopul sesiunilor a fost de a instrui și oferi consultații aplicanților la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), ale căror note conceptuale, depuse în ETAPA ÎNTÎI a APP II, au acumulat 24 de puncte și au trecut în ETAPA DOI  a APP II.

În cadrul sesiunilor de informare Eduard UNGUREANU, șeful secție Managementul proiectelor, a adus la cunoștința participanților procedura de completare și prezentare a cererii de finanțare și a documentelor-suport ce vor fi depuse odată cu cererea de finanțare conform "Instrucțiunii pentru utilizatori privind înaintarea propunerilor de proiecte pentru finanțare din FNDR" (decizia nr. 4/12 din 23.02.2012). Ghenadie SCOBIOALĂ, consultant GIZ  s-a referit la criteriile și grilele de evaluare a cererilor de finanțare.

Participanții la sesiuni au avut posibilitatea să discute și cu experții din domeniile aprovizionare cu apă și canalizare, deșeuri menajere solide, drumuri, economie și atractivitate turistică, prezenți la sesiuni: Elena BLĂNUÈšĂ, șef adjunct direcția parteneriat public-privat, Andrei CUCULESCU , expert Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Victor CIOBANU, șef serviciu analiză, monitorizare și evaluare a politicilor,  Agenția Turismului, Pavel PANUȘ, expert GIZ și Victor BUFTEAC, consultant GIZ.       

Sesiunile de informare au fost organizate în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Amintim că Etapa II constă în elaborarea și depunerea cererilor complete de finanțare în rezultatul notelor conceptuale selectate și aprobate de Consiliul Regional pentu Dezvoltare Centru. Potrivit regulamentului APP II, cererile complete de finanțare vor fi depuse în termen de 60 de zile calendaristice de la data publicării oficiale a listei notelor conceptuale de proiecte aprobate de consiliile regionale pentru dezvoltare. Termenul limită - 19 iulie 2012, ora 16:00.

 

          Cererea de-finantare-et-II