Prima   -  Noutăți - Cooperare pentru dezvoltare în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești

Cooperare pentru dezvoltare în raioanele Șoldănești, Rezina și Florești

   
10.08.2012   1799 Accesări  

Pe data de 9 august, la Consiliul raional Șoldănești, a avut loc primul atelier de lucru din cadrul programului de Planificare participativă la nivel intercomunitar pentru managementul integrat al deșeurilor solide în raionele Șoldănești, Rezina și Florești.

La atelier au participat primari, reprezentanți ai Consiliului Raional și ai servicilor deconcentrate din raionul Șoldănești. În cadrul evenimentului au fost discutate problemele specifice ale localităților din raion în domeniul managementului deșeurilor solide și au fost propuse soluții pentru rezolvarea lor. Aceste informații vor sta la baza unei abordări comune la nivel inter-raional.

Evenimentul face parte dintr-un program care are ca scop actualizarea Strategiilor de Dezvoltare Socio-Economice  la capitolul Managementului Deșeurilor Solide. Proiectul este sprijinit de către ADR Centru și GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei), prin implicarea unei echipe de masteranzi din cadrul Centrului pentru Dezvoltare Rurală al Universității Humboldt din Berlin.

În perioada imediat următoare vor fi organizate astfel de ateliere de lucru în Florești și Rezina, iar apoi la nivel inter-raional. Ca rezultat final se dorește a fi elaborată o Strategie comună în domeniul managementului deșeurilor solide.

Menționăm că în raionul Șoldănești se preconizează construcția primului depozit sanitar modern pentru deșeuri din Republica Moldova și crearea unui serviciu comun pentru toate celei trei raioane.