Prima   -  Noutăți - Procesul planificării regionale în sectorul Drumuri regionale şi locale pentru Regiunea de dezvoltare Centru continua

Procesul planificării regionale în sectorul Drumuri regionale şi locale pentru Regiunea de dezvoltare Centru continua

   
23.07.2014   1526 Accesări  

Chișinau, 23 iulie 2014 -  Membrii Grupului de Lucru sectorial s-au întrunit în cel de-al  3-lea atelier în domeniul infrastructurii Drumurilor Locale și Regionale din Regiunea de Dezvoltare Centru.

La întrunire au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), membrii grupului de lucru regional sectorial (Consiliile Raionale, Întreprinderile de întreţinere a drumurilor), MSPL, experți oferiți de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), precum şi alţi participanţi.

În cadrul atelierului de astăzi a fost discutat Capitolului 3 al Programului Regional Sectorial (PRS) privind nivelul dorit de dezvoltare sectorială pînă în 2018-2020, inclusiv prezentarea, definirea și agrearea obiectivelor naționale și regionale în sectorul DRL. De asemenea, cei prezenti in cadrul unui exercitiului practic au formulat viziunea de dezvoltare în sectorul DRL pînă în 2020.

Experții prezenți la ședința de lucru au ținut să puncteze evetualele riscuri și impactul acestora asupra sectorului rutier. 

Amintim că Programarea Regională Sectorială în domeniul infrastructurii Drumurilor Locale și Regionale reprezinta un proces participativ pentru consolidarea capacităţilor de planificare şi programare în Regiunea de Dezvoltare Centru, care va asigura dezvoltarea proiectelor de investiţii.

Planificarea şi Programarea Regională Sectorială este realizată cu suportul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale", din sursele UE.