Prima   -  Noutăți - Consiliul Regional pentru Dezvoltare Centru s-a întrunit în cea de-a treia ședință din acest an

Consiliul Regional pentru Dezvoltare Centru s-a întrunit în cea de-a treia ședință din acest an

   
09.10.2014   1068 Accesări  

Astăzi membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru (CRD Centru) s-au întrunit în cea de-a treia ședință ordinară din acest an. În cadrul întrunirii cei prezenți au fost informați despre gradul de realizare a planului de activitate al Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) pentru perioada ianuarie-septembrie a anului curent.

Ședința a întrunit 30 din cei 52 de membri, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, reprezentanți ai Oficiului Schimbarea Climei; experți din partea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și specialiști din cadrul ADR Centru.

Liviu Oboroc, vice-ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, prezent la întrunire, a felicitat reprezentanții raioanelor din Centrul țării cu realizările din domeniul dezvoltării regionale și a menționat faptul că MDRC face tot posibilul pentru atragerea și a altor donatori pentru implementarea unui număr mai mare de proiecte. "În acest sens a fost lansat un dialog cu donatorii interesați în proiecte de dezvoltare regională, a fost un dialog foarte bun și sperăm ca în urma acestuia să avem posibilitatea de a atrage cît mai multe fonduri pentru a suplini Fondul Național de Dezvoltare Regională, care este insuficient pentru realizarea proiectelor regionale", a mai menționat reprezentantul MDRC.

Directorul ADR Centru, Tudor Meșina a adus la cunoștință membrilor consiluilui activitățile majore în care a fost implicată agenția pe parcursul anului curent, dar și perspectivele de viitor în contextul priorităților stabilite pentru anul 2014. Membrii CRD Centru au venit cu propunerea consolidării relației de colaborare între ADR Centru și localitățile din regiune prin întreprinderea mai multor deplasări în teritoriu. Cei prezenți au ținut să aprecieze înalt activitatea și suportul agenției în elaborarea documentelor locale în domeniul planificării, dar și aportul în implementarea proiectelor de dezvoltare regională care fac viața cetățenilor Regiunii Centru mai bună.

Cu privire la realizările și proiectele implementate, șeful Secției Managementul Proiectelor a agenției, Eduard Ungureanu, a ținut să facă o prezentare amplă pentru fiecare proiect în parte care se implementează sau a fost realizat în perioada de raportare.

Pentru anul 2014 ADR Centru are în implementare 17 proiecte regionale.  Opt dintre acestea sînt proiecte trecătoare, începute în anii precedenți, iar 9 sînt lansate în anul curent. Lista proiectelor în implementare o găsiți pe site-ul agenției www.adrcentru.md, la rubric Harta Interactivă a Proiectelor.

Suma totală planificată pentru realizarea proiectelor din Regiunea de Dezvoltare Centru pentru anul curent este de 125,5 mil lei dintre care 86,1 mil lei sînt din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, iar 39.4 mil lei din surse externe.

Ala Bragoi, specialist în cadrul secției Planificare Strategică și Programare a agenției a vorbit celor prezenți despre procesul de elaborare al Strategiei de Dezvoltare Regionale Centru, și depre activitățile realizate în perioada ianuarie-septembrie pe acest segment. Amintim că pe data de 3 octombrie curent, în orașul Ialoveni s-a desfășurat prima ședință a Comitetului pentru Planificare Strategică din Regiunea Centru, care împreună cu specialiștii agenției vor lucra la elaborarea unui document regional calitativ.

Cu privire la implementarea PRS în MDS reprezentantul echipei de experti a prezentat succint nivelul de implementare a programului în cele 3 zone de management a deşeurilor din RDC. Expertul a comunicat despre activitatile realizate, printre care sunt: colectarea de date pentru elaborarea studiilor de fezabilitate care se află în proces de elaborare; vizitarea şi examinarea terenurilor potenţiale pentru crearea şi construcţia facilităţilor de gestionare a deşeurilor. De asemenea au fost menţionate problemele întîlnite în procesul de identificare a terenului în zona de management II care cuprinde raioanele Ungheni, Nisporeni şi Călăraşi.

Deasemenea  membrii CRD Centru au fost informați despre ceea ce urmează să fie realizat în privința elaborării Programului regional sectorial (PRS) în domeniul Drumuri locale şi regionale (DLR) pentru Regiunea de Dezvoltare Centru.

În cadrul aceleiași ședințe reprezentanții Oficiului Schimbarea Climei,au informat membrii CRD Centru despre fenomenul schimbărilor climatice, vulnerabilitatea și oportunitățile de adaptare. Tot aici a fost prezentat proiectul ADA/UNDP „Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice", și schema de granturi mici pentru finanțarea măsurilor de adaptare la schimbările climatice la nivel local. În acest context reprezentanții Oficiului Schimbarea Climei au comunicat despre analiza din această perspectivă a celor 13 raioane din Regiunea Centru în urma căreia s-a stabilit că raioanele Nisporeni și Călărași sînt cele mai vulnerabile din punct de vedere al impactului schimbărilor climaterice.

Amintim că Regiunea de Dezvoltare  Centru  cuprinde raioanele Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hinceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni. Următoarea ședință a CRD Centru este planificată pentru luna decembrie a anului curent.

 

Fotografii