Prima   -  Noutăți - Sistemul de canalizare din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni va fi reabilitat din FNDR

Sistemul de canalizare din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni va fi reabilitat din FNDR

   
28.03.2017   1226 Accesări  

Circa 20 mii de cetățeni din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni vor beneficia de un sistem de canalizare reabilitat, în cadrul unui proiect de dezvoltare realizat de ADR Centru și finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în localitate pentru a observa cum derulează proiectul și a se interesa de principalele provocări în realizarea eficientă a acestuia.

"Proiectul va fi realizat în patru etape. În anul curent, din Fondul Național de Dezvoltare Regională au fost alocați  șase milioane de lei pentru a se efectua lucrări de construcție a 10 km de canalizare gravitațională la care vor fi conectați  cetățenii din comuna Vărzărești și orașul Nisporeni, precum și circa 2 km de canalizare sub presiune în orașul Nisporeni" a explicat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca în discuțiile cu autoritățile publice locale și antreprenorul, prezenți la fața locului.

Totodată, oficialul a menționat că în cadrul proiectului urmează a fi construite 2 staţii de pompare a apelor reziduale, achiziționate utilaje de pompare, precum și vor fi construite rețelele de canalizare în localitățile Şendreni, Vărzăreşti și orașul Nisporeni. De asemenea, pe parcursul derulării proiectului vor fi create 50 de locuri de muncă noi pentru populația din localitate.

Costul total al proiectului constituie circa 45 mln lei. Banii vor fi alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională.