|
Prima - Noutăți - Reprezentanții instituțiilor de dezvoltare regională fac schimb de experiență cu colegii din România în domeniul sistemului de evaluare și monitorizare bazat pe rezultate
25.10.2017 641 Accesări
În perioada 24-26 Octombrie, o delegație compusă din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și ai celor patru Agenții de Dezvoltare Regională (ADR) participă la un schimb de experiență cu profesioniștii din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), România. Scopul vizitei de studiu este acumularea experienței în domeniul aplicabilității sistemului de evaluare și monitorizare în programele și proiectele din domeniul dezvoltării regionale în conformitate cu practicile Uniunii Europene (UE). Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Sorin Maxim, Director General ADR Vest: „Ne bucurăm să putem găzdui această delegație tehnică, această vizită fiind parte a unei colaborări constante a ADR Vest cu instituțiile din domeniul dezvoltării regionale din Republica Moldova. De la înființare, ADR Vest a gestionat proiecte de dezvoltare regională în valoare de peste 700 millioane de Euro, fiind implementate proiecte în domenii diverse: infrastructură în orașe, drumuri, sănătate, social, educație, turism, precum și proiecte pentru mediul privat. Sperăm că expertiza acumulată în cei aproape 20 de ani de dezvoltare regională să poata fi valorificată de partenerii din Republica Moldova. Această întâlnire trebuie văzută ca un punct de plecare, o oportunitate pentru noi colaborări punctuale. Ne dorim ca în aceste 3 zile să realizăm o îmbinare a elementelor teoretice cu exemple practice, proiecte de succes implementate în Regiunea Vest”. |