Prima   -  Noutăți - Centrul Informațional Turistic Călărași este dotat în cadrul proiectului transfrontalier ”MuseumInfoTur”

Centrul Informațional Turistic Călărași este dotat în cadrul proiectului transfrontalier ”MuseumInfoTur”

   
11.01.2022   763 Accesări  

Astăzi, 11.01.2022, Muzeul de Istorie și Etnografie „Dumitru Scvorțov-Russu"din orașul Călărași a fost dotat cu un set individualizat de mobilier, în cadrul unui proiect transfrontalier implementat de ADR Centru.

Rezultatele proiectului „MuseumInfoTur - Valorificarea și sporirea vizibilităţii patrimoniului cultural și istoric în cadrul rețelei transfrontaliere de muzee - Centre de Informare Turistică, 2SOFT/2.1./129" încep să prindă contur. Astfel, pînă la acest moment au fost dotate 3 din cele 7 Centre de Informare Turistică din Regiunea Centru.

Mariana Iurcu, muzeograf și ghid de turism: Vizibilitatea redusă a Republicii Moldova pe domeniul turistic, reprezintă o problemă majoră în dezvoltarea turismului receptor.  De câțiva ani,  Moldova, în cazul nostru orașul Călărași în frunte cu Administrația Publică Locală, depune anumite eforturi în această direcție, dar ele sunt ineficiente sau puțin realizabile.  Or, crearea Centrului de Informare Turistică, drept instituție publică și a unei reţele naţionale și locale, este discutată de circa 5 ani și prinde contur bine determinat. Aceste centre sunt necesare să se regăsească în toate raioanele sau orașe care au potențial major de dezvoltare și promovare turistică. Noi ne dorim ca Centrul să aducă doar beneficiu și creșterea turiștilor la noi în țară, chiar și în orașul/raionul Călărași. Noi deja de 5 ani avem turiști ce ne vizitează, mai ales cei străini, care nu cunosc ce ar putea să vadă în oraș, ori acest centru va fi tocmai un ajutor să îi informeze și  să-i  ajute să gasească ușor destinațiile. Știm cu toții că în toată lumea Centrele de Informare Turistică funcționează bine și sunt sursa de încredere către turiștii călători.  Ba mai mult, Centrul nostru are menirea să promoveze și informeze oaspeții călători de potențialul întregului raion turistic în raza de 30-50 km.  Raionul Călărași, fără mare modestie, este unul dintre cele mai vizitate, apreciate și bogate raioane din punct de vedere Cultural, Istoric,  Etnic, Gastronomic, Etnografic, Meșteșugăresc și multe altele aspecte din perspectiva turistică. Iar eu sunt mândră că în ultimii 3 ani am contribuit la atragerea turiștilor la noi acasă.

Ion Olari, Primarul orașului Călărași: Acest Centru Informațional Turistic din cadrul Muzeului orășenesc, pe langă faptul că va aduce plus valoare cultural-turistică, sperăm ca va contribui la dezvoltarea socio-economică al orașului. Dezvoltarea sectorului și serviciilor de turism, în mod direct ajută la  dezvoltarea unei localități și în creșterea calității vieții și nivelului de trai pentru locuitorii săi. De asemenea, turismul este una dintre activitățile care aduc cu preponderență beneficii în dezvoltarea multor zone. Activitatea pe care turiștii o aduc în zonă, prin produsele și serviciile cumparate de către aceștia se întorc sub forma de investiții în comunitate, sau ca venituri directe ale celor care lucrează în domeniile direct vizate.

Amintim că proiectul în sine prevede sporirea vizibilitatății patrimoniului transfrontalier cultural și istoric al Regiunii Centru, Republica Moldova, și al județului Galați, România, prin consolidarea capacitaților instituțiilor culturale și crearea unei rețele de Centre de informare turistică în destinațiile majore promovate.

Ideea generală este în a capacita muzeele cu o nouă funcționalitate - de a informa viziatorii și turiștii despre atracțiile din destinațiile reprezentative ale regiunii din care fac parte. Iar activitatea în cadrul unei rețele de asemenea muzee-centre de infoturism ar scala eforturile comune și ar alimenta cu un număr suplimentar de vizitatori fiecare dintre instituțiile muzeale participante. Totodată, perioada aceasta de lipsă de mobilitate este un răgaz pentru re-conceptualizare a muzeelor pentru deschiderea ușilor în perioada post-pandemie cu noi oferte turistice, noi capacități și noutăți bune despre cele mai atractive locuri din regiune.

În acest moment se lucrează asupra dotării Centrelor de informare turistica cu mobilier și panouri informative, creării unui profil al destinațiilor turistice majore din arealul proiectului, pentru a fi determinate mai multe trasee turistice comune și în același timp pentru stabilirea unor programe excursioniste. De asemenea, este în plin process de elaborare și promovare un brand comun, precum și un Ghid al Destinațiilor turismului cultural transfrontalier din Moldova (Republica Moldova - România). Amintim că perioada de implementare a proiectului transfrontalier MuseumInfoTur este 14 aprilie 2020 - 13 mai 2022. Proiectul este realizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova (R. Moldova) și Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos" (România) și este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul european de vecinătate și co-finanțat de beneficiarii proiectului.