Prima   -  Noutăți - Membrii CRD Centru s-au întrunit în ședință ordinară și au aprobat Portofoliul regional de concepte prioritare pentru Regiunea Centru

Membrii CRD Centru s-au întrunit în ședință ordinară și au aprobat Portofoliul regional de concepte prioritare pentru Regiunea Centru

   
13.10.2022   764 Accesări  

Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare(CRD) Centru au participat astăzi, 13.10.2022, la cea de-a doua ședință ordinară din acest an. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și s-a desfășurat în incinta restaurantului Zentrum din municipiul Chișinău.

Directorul ADR Centru, Pavel Trofin, a salutat participanții care au dat curs invitației la ședință și le-a vorbit despre importanța rolului membrilor CRD în aprobarea și desfășurarea activităților pe segmentul de dezvoltare regională în centrul Republicii. Tot aici, șeful ADR Centru a dat asigurări că activitățile desfășurate zilnic de echipa agenției sunt focusate pe realizarea politicii de dezvoltare regională și nemijlocit implementarea Programului Operațional Regional(POR) Centru, prin care se urmărește asigurarea accesului cetățenilor la utilități și servicii de calitate.

Sergiu Tăbăcaru, Șef adjunct politici de dezvoltare regională a MIDR, a venit cu un cuvînt de salut în numele ministerului exprimându-și recunoștința față de participanții care se implică plenar în procesul de susținere a inițiativelor de dezvoltare din țara noastră.

Funcționarul, a ținut să precizeze că domeniul de dezvoltare regională și locală rămîne prioritar pe agenda instituțiilor statului atît la nivel guvernamental, cît și local, iar rezultatul eforturilor comune va face posibilă asimilarea resurselor oferite de partenerii externi pentru redresarea situației din domeniile cheie, unde sunt semnalate cele mai stringente probleme. Totodată, delegatul Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pentru participare la întrunire, a vorbit despre importanța subiectelor incluse pe agenda zilei cu referire la rezultatele muncii comune care se cuprinde în Raportul semestrial de implementare a Programului Operațional Regional(POR) Centru, dar și a Portofoliului regional de concepte prioritare pentru regiune.

Ședința a fost prezidată de Președintele CRD Centru dl Ghenadi Mitriuc, președinte al raionului Ungheni, și a întrunit reprezentanți din toate cele 13 raioane ale Regiunii Centru.

Consilierii au luat act de informațiile prezentate de directorul ADR Centru cu privire la Raportul de implementare a POR Centru pentru semestrul I al anului curent. La acest capitol, cei prezenți au fost informați despre eforturile Agenției, care au fost concentrate în mare parte pe realizarea obiectivelor de Dezvoltare Regională, și anume - asigurarea activității de planificare și cooperare, management integrat al proiectelor, monitorizări și evaluări; dezvoltarea capacităților actorilor implicați, activități administrative, financiare și de comunicare.

Raportul privind implementarea POR Centru 2022-2024 aferent perioadei ianuarie-iunie 2022 prezintă o analiză a progresului realizării Programului, evidențiind evoluția indicatorilor socio-economici la nivel de regiune și a principalelor rezultate obținute în urma măsurilor planificate pentru implementarea proiectelor de dezvoltare regională. În principal s-a insistat pe activitățile menite să stimuleze potențialul Regiunii, să elimine constrângerile fundamentale și să realizeze cele mai importante acțiuni cu impact multiplu asupra diverselor sectoare. Măsurile de intervenție vizează atât programele și fondurile naționale, precum și cele oferite de donatorii și parteneri de dezvoltare.

Alina Bujor-Luca, Șef-interimar al Secției planificare și cooperare regională a ADR Centru, a prezentat membrilor Consiliului Portofoliul regional de concepte prioritare pentru Regiunea Centru, realizat de specialiștii agenției asistați de un expert național și cu implicarea nemijlocită a reprezentanților din teritoriu. Portofoliul regional de concepte prioritare în domeniile turism și infrastructura de sprijin a afacerilor, conține mai multe idei de proiecte care au fost stabilite în strînsă colaborare cu reprezentanții administrațiilor publice locale, reieșind din necesitățile și viziunile acestora.

Astfel, membrii CRD Centru au aprobat unanim Portofoliul regional de concepte prioritare. Ideile de proiecte care se conțin în prezentul document vor fi propuse partenerilor de dezvoltare și de comun cu autoritățile locale se vor căuta resurse financiare pentru desfășurarea și realizarea acestora.

Tot astăzi, membrii CRD Centru au participat la un curs de instruire cu privire la acordarea primului ajutor și pregătire în caz de dezastre și gestionare a situațiilor cu risc crescut desfășurat cu suportul GIZ, în cadrul proiectului „Pachet de suport pentru Regiunea de Dezvoltare Centru drept răspuns la situații de urgență".

Atelierul a avut drept scop instruirea membrilor CRD cu privire la regulile și comportamentul individual în gestionarea situațiilor cu risc crescut și metodele optime de acordare a primului ajutor pentru fiecare caz în particular. Lecțiile teoretice au fost însoțite de un șir de exerciții practice, iar persoanele participante la sesiune au fost îndrumate să disemineze informațiile și experiențele însușite și către alți factori din comunitate.

Amintim că, CRD este o structură funcțională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică, avînd drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. Consiliul este responsabil de dezvoltarea generală în regiune și de aprobarea a documentelor regionale. CRD Centru întrunește reprezentanți din cele 13 raioane după cum urmează: Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Ungheni.