Prima   -  Noutăți - Agenția de Dezvoltare Regională Centru a găzduit o ședință de lucru în Cadrul Proiectului de Consolidare a Capacităților pentru Dezvoltare Regională

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a găzduit o ședință de lucru în Cadrul Proiectului de Consolidare a Capacităților pentru Dezvoltare Regională

   
22.11.2023   58 Accesări  

Ialoveni, 22.11.2023 - Agenția de Dezvoltare Regională Centru a găzduit o importantă ședință de lucru în cadrul Proiectului "Suport în elaborarea programului de consolidare a capacităților pentru instituțiile publice responsabile de politica de dezvoltare regională și locală în contextul statutului de țară candidată la UE a Republicii Moldova". Această inițiativă este implementată de Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova și Institutul de Dezvoltare Urbană și Regională din Polonia.

La ședința de lucru au participat reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției de Dezvoltare Regională Centru, precum și reprezentanți ai Solidarity Fund PL în Moldova și Institutului de Dezvoltare Urbană și Regională din Polonia.

Discuțiile au fost concentrate pe evaluarea necesităților formative ale instituțiilor responsabile de politica de dezvoltare regională și locală, având în vedere statutul de țară candidată la Uniunea Europeană al Republicii Moldova. Specialiștii agenției au împărtășit experiența personală, evidențiind provocările și așteptările în legătură cu cursul de consolidare și creștere a capacităților instituționale.

De asemenea, s-a subliniat importanța adaptării conținutului programului de capacitare la nevoile specifice ale personalului agenției. Astfel, s-a propus divizarea cursului în generalități și arii specifice domeniilor de intervenție, pentru o abordare mai eficientă.

În ultimii 10 ani, Solidarity Fund PL în Moldova a colaborat strâns cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, precum și cu Agențiile de Dezvoltare Regională, contribuind la dezvoltarea și implementarea eficientă a politicilor și proiectelor regionale și urbane.