print
Atelier de lucru 2. Planificare regională în sectorul eficiența energetică în clădirile publice din Regiunea Centru.
26.06.2013
1359 Accesări

Cel de-al doilea atelier de lucru privind planificarea regională în sectorul eficiența energetică (EE) a clădirilor publice din regiunea Centru s-a desfășurat la Chișinău. În cadrul atelierului s-a prezentat sumarul și s-au consultat elementele cheie ale proiectului planului regional în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice, precum și s-au pus în discuție aspecte de gender în domeniul dat.

Reprezentați ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Ministerul Mediului și membrii ai grupului de lucru din Regiunea de Dezvoltare Centru: Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), managerii energetici, arhitecți și ingineri responsabili de domeniu din primării, reprezentanți ai ONG-urilor au luat cunoștință de viziunea, prioritățile și țintele naționale în domeniul EE, precum și au indentificat, în cadrul unui exercițiu de lucru, acțiunile prioritare domeniului.

Experți în domeniul au prezentat de lucru principalele criterii, procese și pașii de identificare a conceptelor de proiecte posibile. În cadrul unui exercițiu, membrii grupului de lucru au elaborat concepte de proiecte în domeniul EE, în final primid recomandări pentru ghidarea metodologică a procesului de elaborare a conceptelor de proiecte posibile în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice.Acest atelier este o continuare a celui precedent, în domeniul eficienței energetice.

Principalele beneficii în urma utilizării eficiente a energiei sunt în primul rând reducerea consumului de energie, reducerea impactului prețurilor energetice  tot mai mari, îmbunătățirea securității aprovizionării, îmbunătățirea standartului tehnic pentru clădiri și procese, creșterea gradului de confort, creșterea duratei de viață a blocului. Este de menționat faptul că pînă în anul 2012, nu a existat componenta eficiența energetică în strategiile și planurile operaționale regionale. Însă ADR-urile au urealizat importanța includerii acestei componente în documentele strategice regionale din cauza necesității eficientizării consumului de resurse energetice, care la momentul dat este costisitor.

Începând cu anul 2010, Regiunile de Dezvoltare Nord, Centru și Sud au fost implicate activ în procesele inițiale de dezvoltare regională conduse de Consiliile pentru Dezvoltare Regională (CDR-uri) și ADR-uri. Acest lucru a avut loc în cadrul unei politici regionale care a fost elaborată de MDRC.

Cele trei domenii de intervenție stabilite până în prezent sunt: Apă și sanitație, Managementul deșeurilor și Eficiența energetică a clădirilor publice. Pentru fiecare domeniu au fost create grupuri de lucru care, împreună cu specialiști ai ADR Centru și experți naționali și internaționali, participă la procesul de elaborare a planurilor sectoriale integrate. Acest proces se va finaliza spre sfârșitul anului 2015.

Atelierul de lucru a fost organizat în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale”, aria de intervenție 2, „Planificarea și Programarea Regională”, ce acordă suport Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ADR-urilor în demararea procesului de planificare regională în sectorul EE, prin implementarea principiului participativ. Acest proces se axează pe antrenarea reprezentaților grupului de lucru, precum și a altor actori interesați în luarea deciziilor asupra nivelului de servicii dorit, în ateliere de lucru specializate. Acestea sunt organizate în cele trei regiuni de dezvoltare ale Republicii Moldova și au menirea să dezvolte capacitățile de planificare sectorială la nivel regional și local.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru