print
S-a încheiat a doua etapă de consultare a procesului de elaborare a SNDR 2020
22.06.2015
1020 Accesări

La data de 19 iunie 2015, a avut loc ședința de totalizare a celei de a doua etapă a procesului de elaborare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională (SNDR) 2020, în cadrul căreia au fost discutate aspectele ce țin finalizarea elaborării analizei socio-economice și inițiată procedura de identificate a obiectivelor generale și specifice cu privire la realizarea activităților de programare și planificare strategică. Astfel, aceste activități vor lua în considerație propunerile de schimbare a paradigmei de implementare a politicii de dezvoltare regională, prin ajustarea acesteia la prevederile acquis-ului comunitar.

În procesul de elaborare a documentului au fost identificate trei opțiuni de implementare a politicii de dezvoltare regională, care urmează a fi consultate cu partenerii de dezvoltare și cu autoritățile centrale implicate în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională și vor fi luate în calcul la identificarea viziunii și obiectivelor specifice ale prezentului document.

Viitorul document de planificare strategică, este elaborat în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere și Liber Schimb, luând în considerație procesul de ajustare a cadrului de reglementare a politicii de dezvoltare regională a UE, cu cel al Republicii Moldova. În cadrul procesului, urmează a fi luate în considerație aspectele de dezvoltare urbană, a politicii de coeziune și a principiilor de convergență și subsidiaritate, astfel încât să fie asigurate dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și creșterii competitivității regiunilor existente.

Amintim că pe 18 iunie a.c., a fost desfășurată ședința Grupului de lucru interministerial de elaborare a SNDR 2020, în cadrul căreia, reprezentanții ministerelor sectoriale în comun cu reprezentanții mediului academic au participat la discuțiile cu privire la necesitatea completării analizei socio-economice a SNDR 2020,  precum și la identificarea viziunii, obiectivelor și indicatorilor de monitorizare a Strategiei. De asemenea, în cadrul ședinței au fost discutate și premisele implementării politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova, în baza cărora urmează a fi identificate obiectivele de implementare a acesteia.

Proiectul SNDR 2020, este elaborat cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), precum și a Ministerului Dezvoltării și Infrastructurii al Poloniei, la baza lui fiind utilizat experiențele acestor țări, urmând ca să fie identificate cele mai oportune opțiuni de implementare a politicii de dezvoltare regională în Republica Moldova.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru