print
Comisia regională sectorială în domeniul Alimentare cu apă și canalizare s-a întrunit pentru a identifica harta problemelor în domeniul dat la nivelul Regiunii Centru
09.02.2018
342 Accesări

Membrii Comisiei regionale sectoriale în domeniul Alimentare cu apă și canalizare (CRS AAC) din Regiunea de Dezvoltare Centru s-au întrunit vineri, 9 februarie, în incinta ADR Centru, în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare. 

În debutul ședinței, Serafima Tronza, consultant superior în cadrul Direcţiei politici de management integrat al resurselor de apă a MADRM, și-a exprimat încrederea că abordarea participativă în procesul de luare a deciziilor cu impact pentru regiune va contribui la consolidarea cooperării intercomunitare în domeniul AAC. La rândul său, consultantul național Petru Veveriță a reconfirmat deschiderea Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în acordarea sprijinului necesar Comisiei, astfel încât aceasta să își îndeplinească eficient misiunea.
Copreședintele Comisiei regionale sectoriale în domeniul AAC, Anatolie Dimitriu, președinte al raionului Ialoveni  și-a exprimat încrederea că doar implicarea activă în procesul de luare a deciziilor întru folosul regiunii va definitiva buna și eficienta funționare a Comisiei create
Membrii CRS AAC au discutat despre situația curentă în sector specifică Regiunii de Dezvoltare Centru, reieșind din informațiile raportului bazat pe rezultatele unor chestionare completate de autoritățile publice locale de nivelul II și de operatorii de AAC din regiune. Raportul a fost prezentat de către Ludmila Gofman, expert național GFA/GIZ. 

Luând în considerație datele Raportului privind situația curentă în sectorul Alimentare cu apă și canalizare din Regiunea Centru, bazat pe rezultatele unor chestionare completate de autoritățile publice locale de nivelul II și de operatorii de AAC din regiune și prezentat de către expertul național GFA/GIZ, Ludmila Gofman, membrii CRS AAC au discutat despre cele mai stringente probleme cu care se confruntă realmente fiecare raion în sectorul dat. Totodată, datele urmează a fi completate și actualizate de încă 3 raioane. Au fost menționate proiectele în derulare și cele planificate ce țin de reabilitarea și modernizarea infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, cât și cele pentru implementarea cărora autoritățile publice locale caută surse suplimentare de finanțare. Referindu-se la regionalizarea serviciilor de AAC, Liliana Belecciu, consultant național regionalizare MADRM, s-a referit la cadrul legal și instituțional și la oportunitățile de dezvoltare a unui serviciu durabil.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), autorități publice locale, prestatori de servicii, reprezentanți GIZ și ADR Centru.

CRS AAC a fost constituită prin Decizia 3/05 din 20 septembrie 2017 a CRD Centru. Tot atunci, a fost aprobat Regulamentul de funcționare a structurii create. Funcționalitatea  Comisiei va fi asigurată de ADR Centru cu susținerea proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Amintim că, în cadrul primei ședințe, membrii CRS AAC l-au ales în calitate de copreședinte al Comisiei pe Anatolie Dimitriu, președintele raionului Ialoveni. Copreședinte din partea MADRM este Nadejda Chilaru, Șefa Direcției politici de management integrat al resurselor de apă.

În activitatea sa, CRS AAC va dezbate proiecte de decizii, elaborând totodată recomandări pe marginea acestora, pentru a fi prezentate ulterior în cadrul ședințelor Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru. Comisia va avea drept atribuții examinarea și aprobarea priorităților dezvoltării regionale în sectorul AAC, promovarea proiectelor regionale în rândul donatorilor și investitorilor, examinarea, cu suportul experților independenți specializați, a portofoliului de proiecte, a diferitor studii, analize și recomandări pentru cristalizarea unei viziuni regionale privind dezvoltarea sectorului respectiv.

****************
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul României, Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Copyright © 2018 Agenția de Dezvoltare Regională Centru