print
Agenția de Dezvoltare Regională Centru a fost vizitată de un grup de experți din Olanda
13.09.2018
1795 Accesări

O ședință de lucru în domeniul managementului deșeurilor solide (MDS) a avut loc astăzi, 13 septembrie, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Centru. Specialiștii din Secția Planificare Strategică și Programare din cadrul Agenței au primit în vizită o echipă de experți din Olanda, însoțiți de Rodica Russu, primara satului Telița, Anenii Noi.

Jessie Post, manageră de proiect în Agenția de cooperare a asociațiilor intermunicipale din Olanda, a prezentat pe scurt inițiativa paneuropeană CONNECT (în cadrul căreia are loc vizita în Moldova), care acordă expertiză în diverse domenii pentru circa 100 de mii de municipalități din toate țările Uniunii Europene și din afara acesteia.

Rodica Russu a vorbit despre scopul vizitei experților olandezi și așteptările comunității din raionul Anenii Noi de la colaborarea cu aceștia. Astfel, în rezultatul vizitei de documentare în Moldova, experții vor elabora o strategie locală și un plan de acțiuni pentru crearea unui serviciu funcțional de MDS în zona Anenii Noi.

Ala Bragoi, șefa Secției PSP, și Denis Parea, consultant național GIZ/MSPL, au făcut o prezentare a ADR Centru, a sectorului MDS în Regiunea Centru și a politicilor naționale și regionale în domeniu. De asemenea, au fost formulate și o serie de recomandări pentru elaborarea planului de acțiuni.

În rezultatul cooperării între experții olandezi și autoritățile locale din raionul Anenii Noi, se preconizează a fi elaborat un plan de activități pentru crearea a trei microzone de MDS, care vor asigura un serviciu public stabil în toate cele 25 de localități din raionul Anenii Noi.

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru