print
A fost dat start lucrărilor de sporirire a eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din orașul Șoldănești
15.07.2021
771 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a organizat astăzi, 15.07.2021, o ședință de lucru la care au participat toate entitățile implicate în realizarea proiectului investițional „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici" din or. Șoldănești", finanțat de Uniunea Europeană. Asta după ce, la începutul lunii curente, a fost semnat contractul de antrepriză care constituie 43 898 878,37 MDL, cu durata de executare a lucrărilor contractate de 12 luni.

Astfel,  reprezentantul antreprenorului, căruia i-a fost adjudecat contractul - Polimer Gaz Conducte S.R.L, a dat asigurări că în perioada imediat următoate vor fi initiate lucrările propriu-zise de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici". În rezultatul implementării acestei măsuri investiționale, 71 de angajați și 559 de elevi ai Liceului Teoretic „Alexei Mateevici" vor beneficia de condiții mai bune de muncă și studii, consumul anual normat de energie în liceu va fi redus cu 970 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 reduse cu 200 tone.

Amintim că, lucrările planificate țin de următorii indicatori: 6851,8 m² clădire renovată, 10928,53 m² suprafață termoizolată, 4897 m² pereți exteriori izolați ,1114 m² ferestre și uși exterioare schimbate, 2958,4 m² planșeu izolat, 1 punct terminc instalat și 31 sisteme foltovoltaice construite.

Lucrările vor fi efectuate sub supravegherea tehnică a companiei ,,Clipa Simion" Î.I., care a fost contractată pentru aceste servicii cu suma de 438 988,78 lei.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici" din or. Șoldănești" este finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ). 

#UE4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

Copyright © 2021 Agenția de Dezvoltare Regională Centru