Prima   -  Noutăți - Transfer de experiență din Estonia în domeniul dezvoltării regionale

Transfer de experiență din Estonia în domeniul dezvoltării regionale

   
28.05.2012   5211 Accesări  

În perioada 21 – 25 mai 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Centru în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la Tallinn a organizat vizita de studiu în Estonia și Finlanda.

Scopul vizitei a fost de a asigura schimbul de experiență în domeniul planificării dezvoltării regionale și a cooperării intercomunitare din partea instituțiilor din Estonia și Finlanda către instituții responsabile de implementarea politicii și programelor de dezvoltare regională din Republica Moldova.

Delegația din Republica Moldova a fost formată din reprezentanți ai MDRC, Agențiilor de Dezvoltare Regională (Nord, Centru și Sud), Consiliului Regional de Dezvoltare Centru și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei.

În cadrul vizitei de lucru au fost organizate întrevederi cu  Ministrul Afacerilor Regionale al Estoniei, oficialii ministerului, guvernatorii și oficialii regiunilor Laane-Virumaa și Harju, directorii Agenției de Dezvoltare Regională și Locală Estoniană (ERKAS), Euroregiunii Helsinki-Tallinn, Asociației Municipalităților din Estonia. Au fost vizitate multiple proiecte de dezvoltare regională implementate în Estonia.

De asemenea, în cadrul vizitei a fost semnat Memorandumul de Înțelegere dintre  Agenția de Dezvoltare regională Centru din Republica Moldova și Agenția de Dezvoltare Regională și Locală din Estonia. Memorandumul vizeaza cooperarea instituțiilor în domenii de interes comun: dezvoltarea capacităților actorilor regionali, planificarea regională și inițierea de proiecte de dezvoltare regională. Directorul ADR Centru, Tudor MEȘINĂ a accentuat inițiativa pozitivă a tuturor în cadrul aceste vizite. Totodată, directorul a mai comunicat că: „Acest memorandum ne va determina să colaborăm intensiv pentru dezvoltarea și consolidarea parteneriatuluiși a cooperării între părți”.

Tot în această perioadă, delegația a avut întrevederi cu oficialii primăriei Helsinki, în cadrul cărora au fost discutate prioritățile de colaborare și identificarea partenerilor guvernamentali și locali din Finlanda.

Vizita de studiu a fost organizată cu suportul tehnic și financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germanei (GIZ).

             

GALERIE FOTO