|
Prima - Noutăți - Agenția de Dezvoltare Regională Centru finalizează consultările pentru studiul de specializare inteligentă
09.11.2023 616 Accesări
Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a încheiat șirul de consultări în cadrul procesului de elaborare a studiului regional de specializare inteligentă. În această etapă, am adunat reprezentanți ai sectorului privat, sectorului asociativ, mediului academic și ai administrației publice centrale din domeniul extragerii și prelucrării materialelor de construcție, sector cheie pentru Regiunea Centru. Ședința finală, desfășurată în format online, a fost moderată de către un expert în specializarea inteligentă, contractat de către agenție pentru a aduce expertiza necesară în elaborarea studiului. Participanții au avut oportunitatea de a-și împărtăși experiența și punctele de vedere privind activitatea lor în domeniul extragerii și prelucrării materialelor de construcție, cu accent pe impactul asupra Regiunii Centru. Unul dintre aspectele majore discutate a fost avantajul Regiunii Centru datorat resurselor minerale bogate, cum ar fi nisipul, argila, prundisul, calcarul, și altele. Extracția și furnizarea acestor resurse către alte regiuni ale țării au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a regiunii, contribuind la creșterea sa. De asemenea, s-a subliniat importanța proximității față de capitala Republicii Moldova, care oferă oportunități suplimentare pentru reprezentanții din domeniul extragerii și prelucrării materialelor de construcție. Pe fondul eforturilor active de reabilitare a infrastructurii în țară, acest sector a avut o importanță semnificativă asigurînd materia primă necesară. Totuși, reprezentanții sectorului privat au atras atenția asupra necesității armonizării cadrului legislativ care reglementează industria extractivă. S-a menționat că acest domeniu este adesea marginalizat și că instituirea unei entități speciale pentru gestionarea domeniului ar putea aduce beneficii semnificative. În ceea ce privește provocările, participanții au evidențiat lipsa unei viziuni la nivel de țară pentru acest sector. Recartarea geologică a zăcămintelor ar putea permite o estimare mai precisă a potențialului resurselor minerale și ar putea deschide noi oportunități. O altă provocare majoră menționată a fost deficitul de specialiști în domeniul ingineriei miniere. De asemenea, s-a subliniat că activitatea din acest domeniu implică un risc sporit pentru sănătatea muncitorilor și remunerații relativ scăzute. Cu toate acestea, reprezentanții sectorului au exprimat încredere că, pe termen lung, vor fi stabilite relații mai clare între toți actorii din sector, cu accent pe responsabilități, promovând colaborarea multilaterală. De asemenea, s-a menționat că sunt necesare investiții în prospecțiune, cercetare și pregătirea forței de muncă în acest domeniu. Amintim că anterior, în ședințe similare, au fost consultați reprezentanți ai sectorului agro-alimentar, industriei farmaceutice, silviculturii, exploatării forestiere și fabricării produselor de lemn, industriei textile și fabricării articolelor vestimentare. Focus-grupul desfășurat a fost cel de-al 4-lea și ultimul din seria de focus-grupuri desfășurate ca metode calitative de discutare și confirmare a nișelor de specializare inteligentă identificate pentru Regiunea de Dezvoltare Centru, în contextul elaborării Studiului regional de specializare inteligentă, inițiat la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. ADR Centru urmează să integreze cele discutate în cadrul celor 4 Focus-grupuri în studiul care urmează a fi finalizat pînă la sfîrșitul anului curent. |