|
Prima - Noutăți - Proiectul USAID/APM a elaborat un manual cu recomandări pentru producerea caiselor competitive pentru piața internațională
21.11.2018 1563 Accesări
Producerea caiselor poate deveni o activitate profitabilă pentru fermierii din Republica Moldova datorită cererii înalte pe piața externă, dacă agricultorii se vor orienta înspre soiuri moderne, plantații intensive și tehnologii inovative de producere, afirmă experții proiectului USAID Agricultura Performanta în Moldova (USAID/APM) în cadrul primului manual tehnologic privind producerea caisului, publicat recent. Deși caisul este o cultură de perspectivă cu potențial înalt de comercializare pe piețele de export, în Republica Moldova livezile de cais constituie doar 2,9 la sută din suprafețele totale de livezi, ceea ce constituie circa 3,4 mii de hectare, amplasate în mare parte în zonele de Sud, Sud-Est și Centru, ce dispun de condiții climaterice potrivite pentru a produce caise. În anul 2017, producția globală de caise în Republica Moldova a fost de circa 13 mii de tone, dintre care aproximativ 3,2 mii tone au fost exportate preponderent pe piețele țărilor din spațiul CSI. "La momentul actual, caisele moldovenești nu sunt bine cunoscute de consumatorii din UE, iar pentru penetrarea acestei piețe, producătorii de fructe trebuie să producă fructe calitative ce vor putea concura cu caisele produse în Spania, Italia, Franţa etc", se menționează în manualul tehnologic. Eugeniu Gudumac, specialist al Proiectului USAID/APM, afirmă că pentru a exporta caise producători din Moldova trebuie să adopte tehnologiile moderne de producere care generează profit, deoarece actualmente productivitatea livezilor de cais din Moldova este mult mai redusă comparativ cu livezile intensive și superintensive din Europa sau Asia. Conform datelor statistice, actualmente recolta medie de caise în livezile clasice din Republica Moldova este de 3-6 tone de fructe per hectar, comparativ cu livezile intensive, unde recolta medie depășește 20 tone per hectar. Anume pentru a ajuta fermierii sa producă fructe calitative și competitive pe piață externă, Proiectul USAID/APM a editat manualul tehnologic privind producerea caisului, a punctat Eugeniu Gudumac. Manualul tehnologic explică pentru agricultorii interesați aspectele cheie de care trebuie să țină cont la selectarea locului amplasării livezii, tehnologia aplicată la înființarea unei livezi de cais, selectarea corectă a soiurilor noi solicitate de consumatori (așa ca Kyoto, Big Red, Faralia ș.a.), alegerea portaltoiului, conducerea pomilor etc. De asemenea, în manual este redată și tehnologia de înființare a livezilor super-intensive cu o densitate de peste 1000 de pomi per hectar, instalarea sistemului de suport, irigare și fertigare. În 2017 în Republica Moldova au fost înființate 143,8 hectare de livezi de cais, majoritatea lor fiind clasice cu până la 800 pomi per hectar. Doar în 2018 au început să fie plantate livezi superintensive de cais. Nota: Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM) își propune în perioada 2016-2021 să ajute producătorii agricoli să sporească competitivitatea produselor agricole autohtone cu valoare înaltă și să crească vânzările pe piața locală și internațională. |