Prima   -  Noutăți - Monitorizarea proiectelor de dezvoltare regională: Proiect de eficiență energetică a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" și de aprovizionare cu apă și canalizare din municipiul Ungheni

Monitorizarea proiectelor de dezvoltare regională: Proiect de eficiență energetică a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" și de aprovizionare cu apă și canalizare din municipiul Ungheni

   
21.12.2023   257 Accesări  

 Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a întreprins recent o vizită în teren, cu scopul monitorizării post-implementare a proiectelor de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu", și de aprovizionare cu apă și canalizare a municipiului Ungheni. Cele două proiecte regionale au fost acoperite financiar de Uniunea Europeană prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și implementate de ADR Centru.

Astfel, urmare a activităților realizate, la moment sunt întreprinse vizite de monitorizare a durabilității investițiilor. În cadrul vizitei, echipa de monitorizare a stabilit că beneficiarii sunt asumați în privința asigurării durabilității bunurilor create în cadrul proiectelor regionale.

Vizita a început cu inspectarea lucrărilor executate în cadrul proiectului de sporire a eficienței energetice implementat la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" municipiul Ungheni. Prin măsuri și tehnologii eficiente din punct de vedere energetic, instituția a redus consumul de energie, instalând panouri fotovoltaice pe acoperiș, schimbând sistemul de încălzire, efectuând lucrări de termoizolare și renovare, dotând cantina liceului cu tehnică performantă și eficientă energetic. Astfel, peste 100 de angajați și 1300 de elevi beneficiază acum de condiții îmbunătățite de confort în liceu. Proiectul a avut, de asemenea, un impact pozitiv asupra mediului, cu o estimare de reducere a consumului de energie cu 1500 MWh și a emisiilor de CO2 cu 330 de tone pe an.

Vizita a continuat în teren, acolo unde au fost examinate lucrările ce vizează reabilitarea și extinderea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare din orașul Ungheni. Viceprimarul Mun. Ungheni și Administratorul Apă-canal Ungheni au însoțit echipa de monitorizare a agenției și au informat despre efectele pozitive ale proiectului asupra comunității, aducând îmbunătățiri semnificative în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare pentru locuitorii orașului. Totodată a fost vizitată Stația de tratare a apei, dar și laboratorul care a fost dotat în cadrul proiectului cu tehnică performantă în vederea testării calității apei.

Urmare a impementării proiectelor de dezvoltare regională, beneficiarii se angazează să aprobe și impementeze Planul de asigurare a durabilității pentru investițiile primite, asigurând astfel un impact pe termen lung în beneficiul comunității.

Proiectele de dezvoltare regională vin să asigure locuitorilor regiunii acces îmbunătățit la servicii de utilitate publică și să sporească calitatea vieții acestora.