|
Prima - Oportunități de finanțare - A fost lansat Programul Național „Satul European”, ediția 2024
Începând din data de 20 decembrie 2023 și până la data de 29 martie 2024, primăriile pot depune dosarele la Concursul de proiecte de dezvoltare locală pentru o nouă ediție a Programului Național „Satul European". La conferința de presă de astăzi, ministrul Spînu a făcut o retrospectivă a proiectelor realizate în perioada 2022-2023, în cadrul Programelor „Satul European" și „Satul European Expres", accentuând că, datorită acestor inițiative, condițiile de trai ale cetățenilor noștri se schimbă spre bine. „Se implementează aproximativ 900 de proiecte în toată țara. Peste 520 de proiecte deja au fost realizate, iar oamenii se bucură de rezultatele acestora. Spre exemplu, 61 de localități deja au sisteme de apă sau canalizare reabilitate, alte 37 de localități au reabilitate sistemul de iluminat stradal. De asemenea, au fost reabilitate case de cultură, grădinițe, școli, parcuri, terenuri sportive și de joacă pentru copii", a remarcat ministrul. Noutatea Programului pentru anul 2024 este că prioritate absolută vor avea proiectele de reabilitare a sistemelor de apă, aceasta fiind și una dintre prioritățile Planului Național al Guvernului „Construim Moldova Europeană", dar și a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+. Astfel, primăriile, mai mici sau mai mari, vor putea aplica la această măsură cu proiecte de până la 10 milioane de lei, fără contribuția localităților. De asemenea, primăriile vor putea aplica pentru proiecte de reabilitare și instalare a iluminatului public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile etc. Pentru toate aceste măsuri, localitățile care au până la 1500 de locuitori vor putea beneficia de resurse de până la 1 mil. de lei fără contribuție, iar satele cu o populație mai mare de 1500 de locuitori vor putea beneficia de resurse de până la 3 mil. lei fără contribuție sau de până la 10 mil. lei, cu o contribuție de minim 15% din partea localității. „Pornim acest Program cu mare încredere și sunt sigur că vom face încă un pas pentru condiții mai bune de viață în localitățile noastre", a accentuat ministrul. Informația detaliată despre Program poate fi consultată în Ghidul de aplicare și în Anunțul de lansare a concursului (documente atașate mai jos, la rubrica „Fișiere anexate"), care pot fi accesate pe paginile web: www.midr.gov.md, www.ondrl.gov.md și www.adrnord.md, www.adrcentru.md, www.adrsud.md, www.adrgagauzia.md. Pentru întrebări suplimentare, primarii se vor putea adresa la Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală sau la oficiile Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru, Sud, Chișinău și Comrat.
|