print
Ialoveni/Prima sesiune de instruire din cadrul Programului de instruire „Elaborarea proiectelor transfrontaliere”
23.12.2011
2461 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) cu suportul financiar oferit de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și realizat de către experții Avensa Consulting a organizat la Ialoveni prima sesiune din cadrul Programului de instruire„Elaborarea proiectelor transfrontaliere". 

Scopul acestui program de instruire este de a îmbunătăți calitatea proiectelor transfrontaliere în Regiunea de Dezvoltare Centru. Modulele de instruire sunt organizate în contextul lansării celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina-Republica  Moldova 2007-2013.

Participanții la atelier au luat cunoștință despre principalele instrumente de finanțare UE și procedurile specifice de aplicare la cel de-al doilea apel de propuneri de proiecte,  prin sporirea capacităților în elaborarea proiectelor europene. Persoanele selectate pentru participare la curs au venit cu idei de proiecte și vor avea posibilitatea să construiască pas cu pas, de la ideie până la definirea notei conceptuale, un proiect fiabil care să corespundă cerințelor programului Operațional Comun.

La atelier au participat reprezentanți ai Autorităților Publice Locale de nivelul I și II și ONG-uri implicați în procesul de scriere și/sau implementare a proiectelor din raioanele Ialoveni, Criuleni, Anenii Noi, Hîncești și Dubăsari.

Amintim că Programul va fi secționat în 4 module planificate a se desfășura pe parcursul lunilor decembrie și ianuarie. 

Mai multe informații despre program puteți găsi AICI .

                   

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru