print
Planul de activitate și devizul de cheltuieli al ADR Centru pentru 2013 au fost aprobate
20.12.2012
2896 Accesări

 

Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și  Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) au întrunit în ultima ședință din acest an membrii Cosiliului Regional de Dezvoltare Centru (CRD Centru). Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat subiecte importante legate de  planul de activitate pentru anul 2013, devizul de cheltuieli pentru organizarea și funcționarea ADR Centru, modificarea și completarea Planului Operațional Regional 2013-2015 și progresul în vederea implementării proiectelor de dezvoltare regională în Regiunea Centru, pe parcursul anului 2012.

La ședință au participat, din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Dorin Andros, șef Direcția politică și cooperare regională, membrii CRD Centru, specialiștii ADR Centru, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și societății civile, mass-media, etc.

„Vă mulțumim pentru faptul că ați manifestat interes pentru această  ultimă ședință a CRD Centru în care veți aproba documente importante. Pot să remarc faptul că ultima ședință a CRD Centru vine să enumere rezultate pozitive privind valorificarea resurselor din FNDR, lucru care ne bucură. Doresc mult succes în activitatea de astăzi” a menționat Dorin Andros, șef Direcție politică și cooperare regională.

Directorul ADR Centru, Tudor Mesina, a mulțumit membrilor CRD Centru pentru participare și cooperare în toate ședințele de pînă acum. Totodată, a enumerat proiectele care vor completa Planul Operațional Regional și Documentul Unic de Program.

Ședința Consiliului Regional de Dezvoltare Centru a fost prezidată de către Grigore Cobzac, președintele CRD Centru și  a reunit 33 de membri.

În cadrul ședinței au fost aprobate Planul de activitate al ADR Centru și devizul de cheltuieli pentru organizarea și funcționarea ADR Centru pentru anul 2013. Totodată, membrii  CRD Centru a susținut modificarea și completarea Planului Operațional Regional 2013-2015, inclusiv informarea despre proiectele din regiune incluse în Documentul Unic de Program 2013-2015. De asemenea, a fost prezentat un raport privind implementarea proiectelor în anul 2012.

       

Specialiștii ADR Centru s-au referit, în prezentările lor, atât la rezultatele obținute în 2012, cât și la planurile ADR Centru pentru anul  2013. Lilian Danilov șef Secție planificare strategică și programare, a prezentat Planul de activitate pentru anul 2013 al ADR Centru. Specialistul Secției managemntul proiectelor, Ion Frunza, a făcut o totalizare a rezultatelor obținute de ADR Centru în domeniul implementării proiectelor în acest an. Nina Bordei, șef Secție financiară și achiziții, a prezentat devizul de cheltuieli pentru organizarea și funcționarea ADR Centru care vine să asigure buna funcționare a agenției și să contribuie la stimularea procesului de dezvoltare regională. Pentru anul 2013, MDRC a pus în fața agențiilor de dezvoltare sarcina de a-și asigura 30% din finanțare din alte surse decât FNDR.

Toate proiectele de decizii propuse spre aprobare au fost acceptate în unanimitate de către membrii CRD Centru dând curs activităților planificate de ADR Centru, pentru perioada anului 2013, în comun cu MDRC, APL-urile din regiune și GIZ.

Printre subiectele discutate în cadrul ședinței a fost și posibilitatea remunerării membrilor CRD Centru, prin alocarea unei îndemnizații de participare în cadrul ședințelor, propunere ce urmează a fi înaintată Consiliului Național pentru Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).

Prima sedință a CRD Centru în noua componență a avut loc pe 14 septembrie 2011. 


Consiliul Regional pentru Dezvoltare este o structură funcțională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică, având drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local. În componența Consiliului Regional intră reprezentanți ai autorităților publice locale, desemnați din oficiu - președinți de raioane, primari din cadrul regiunii delegați de către asociația primarilor, reprezentanții sectorului privat și ai societății civile. Numărul total al membrilor Consiliul Regional pentru Dezvoltare Centru este de 52, câte 4 reprezentanți din 13 raioane.  Mai multe detalii despre CRD Centru AICI


 

    

 

 

 

 

 

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru