print
Curs nou de instruire pentru membrii Consiliilor Regionale de Dezvoltare, organizat de Academia de Administrare Publică
30.11.2018
1664 Accesări

 

În perioada 5 – 7 decembrie 2018, în cadrul Academiei de Administrare Publică, va fi iniţiat un curs nou de instruire „Managmentul activităţii Consiliului Regional pentru Dezvoltare”.  Studiile sunt destinate membrilor Consiliilor Regionale de Dezvoltare: reprezentanţilor autorităţilor publice locale de nivelul I şi II, ai societăţi civile şi ai sectorului privat, şi sunt organizate cu suportul financiar al proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, implementat de către Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Cursul „Managmentul activităţii Consiliului Regional pentru Dezvoltare” va contribui esenţial la eficientizarea proceselor de dezvoltare regională şi crearea unei administraţii publice moderne.

 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru