Un atelier de lucru privind raportarea anuală a progresului bazat pe rezultate și actualizarea planului de implementare a proiectelor de servicii publice a avut loc joi, 13 decembrie, în incinta ADR Centru. Această instruire a fost organizată în contextul celor șapte proiecte finanțate de Uniunea Europeană și a reunit manageri locali ai proiectelor de alimentare cu apă și sanitație și de eficiență energetică a clădirilor publice, specialiști din cadrul ADR Centru și reprezentanți ai Proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germanie (GIZ).
În cadrul acestui atelier de lucru, participanții și-au îmbunătățit capacitățile de raportare a progresului și a rezultatelor proiectelor în baza planurilor de implementare a acestora, au identificat lecțiile învățate și au propus recomandări pentru următoarea perioadă. Totodată, managerii locali au învățat metodologia de actualizare a planului de implementare a proiectelor.
În cadrul atelierului a fost analizat modelul raportului anual și anexele acestuia. De asemenea, a actualizat planul de implementare a proiectelor și au fost agreați pașii și termenele de prezentare a rapoartelor anuale de progres și a proiectelor planurilor actualizate pentru anul 2019.
În prezent, ADR Centru implementează trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și sanitație și patru proiecte de sporire a eficienței energetice, finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).