Astăzi, 26.11.2020, a fost dat start executării lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirii eficienței energetice a liceului teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni ", finanțat de Uniunea Europeană.
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, în calitate de unitate de implementare, a organizat, astăzi, o ședință cu participarea tuturor factorilor implicați în realizarea proiectului, unde s-a stabilit inițierea propriu-zisă a lucrărilor la obiect. Astfel, la șantier au fost prezenți reprezentanți ai ADR Centru, antreprenorul, responsabilul tehnic, reprezentantul autorului de proiect, consultanți ai Agenției de Cooperare internațională a Germaniei(GIZ), precum și beneficiarul final - CR Ungheni și reprezentanții Liceului Teoretic "Mihai Eminescu".
În urma realizării lucrărilor propuse vom avea două clădiri ale Liceului „Mihai Eminescu" renovate și eficiente din punct de vedere energetic ca urmare a 17 măsuri investiționale, de asemenea, două documente strategice locale în domeniul eficienței energetice a clădirilor publice în raionul Ungheni vor fi armonizate cu obiectivele strategice naționale, tot aici vor fi consolidate capacitățile autorităților publice raionale Ungheni și ale reprezentanților Liceului Teoretic „Mihai Eminescu" în domeniul eficienței energetice.
Valoarea contractului de antrepriză constituie 47 566 651,00 lei, durata de executare a lucrărilor contractate fiind de 12 luni.
În rezultatul implementării acestei măsuri investiționale, 101 angajați și 1187 de elevi ai Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" vor beneficia de condiții îmbunătățite de confort în liceu, consumul de energie în această instituție de învățămînt va fi redus cu 1500 MWh și emisiile anuale normate de CO2 se vor reduce cu 330 tone.
Eficientizarea energetică a clădirilor liceelor din Regiunea Centru, va spori calitatea condițiilor pentru elevi și profesori, dar și va conduce la reducerea cheltuielilor din bugetele locale prevăzute pentru asigurarea confortului termic din aceste instituții de învățămînt.
Măsura investițională „Sporirii eficienței energetice a liceului teoretic "Mihai Eminescu" din municipiul Ungheni" este finanțată de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).
#UE4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa