Astăzi, 22.08.2022, Directorul ADR Centru și reprezentantul Instituției Publice Rezervația Cultural-Naturală "Orheiul Vechi", au semnat contractul de finanțare în cadrul proiectului: Consolidarea, conservarea și dezvoltarea infrastructurii turistice din cadrul Rezervației Cultural-Naturale "Orheiul Vechi".
Conform Cererii de finanțare, proiectul va fi implementat în următorii 2 ani și prevede execuția lucrărilor de conservare și amenajare a accesului pentru vizitatori, inclusiv persoanele cu nevoi speciale, către obiectivele turistice de la Butuceni. Astfel, aici vor fi executate lucrări de consolidare a Băii medievale, lucrări de reconstrucție a unei porțiuni a sistemului de fortificare medieval cu săli de expoziție, lucrări de edificare a blocului cu sală de conferință multifuncțională, oficii și depozite.
Valoarea totală a proiectului, conform cererii de finanțare, constituie 29 000 000,00 lei, sumă aprobată de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale(CNCDRL) din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală(FNDRL).
Astfel, prin realizarea obiectivelor propuse în cadrul proiectului va spori valorificarea sustenabilă a patrimoniului cultural, evidențierea patrimoniul arhitectural cât și modernizarea infrastructurilor existente. Acest lucru va condiționa creșterea considerabilă a numărului vizitatorilor în zonă, fapt care va avea un impact benefic asupra comunității locale, va sprijini agenții economici din regiune și respectiv va mări aportul la bugetul local cât și la cel al statului.
Prin implementarea proiectului și atingerea obiectivelor propuse, reprezentanții Rezervației Cultural-Naturale "Orheiul Vechi" urmăresc îmbunătățirea semnificativă a aspectului rezervației.