print
Avansează lucrările de extindere a capacității Stației de epurare a apelor uzate din orașul Călărași
11.09.2023
899 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru monitorizează lucrările în desfășurare în cadrul proiectului regional „Îmbunătăţirea nivelului de trai în localităţile raioanelor Călăraşi şi Străşeni prin asigurarea accesului populaţiei la sistemele centralizate de canalizare".

Proiectul, implementat de ADR Centru și susținut financiar din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), își propune să îmbunătățească accesul la sistemul de canalizare pentru peste 4500 de locuitori din orașul Călărași și satul Nișcani.

În timpul vizitei în teren, echipa de monitorizare a constatat că la moment se lucrează la reabilitarea și extinderea stației de epurare a apelor uzate din oraș, prin instalarea a 2 reactoare de epurare biologică suplimentare. Tot în cadrul proiectului, în satul Nișcani, au fost monitorizate lucrările de construcție a rețelei interne, dar și a celor două puncte de subtraversare din localitate.

Amintim că în cadrul aceluiași proiect, în luna august curent, au fost recepționate lucrările de construcție a rețelei de canalizare pe trei străzi importante din orașul Călărași. La această etapă, circa 60 de gospodării au acces liber pentru conectarea și utilizarea serviciului de evacuare a apelor uzate centralizat.

Potrivit contractului de antrepriză, finalizarea lucrărilor este planificată pentru vara anului 2024.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Centru