print
Membrii CRD Centru, convocați în ședință ordinară la Orheiul Vechi
08.08.2025
1035 Accesări

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru informează că marți, 12 august 2025, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10:00, la Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi", satul Butuceni, comuna Trebujeni, raionul Orhei.

Ședința este organizată conform Regulamentului-cadru al CRD Centru, care stabilește activitatea și funcționalitatea acestuia. La eveniment sunt așteptați membrii CRD Centru, precum și alte părți interesate.

Pe agenda ședinței se vor regăsi următoarele subiecte:

  • Aprobarea listei Cererilor de finanțare care urmează a fi transmise către Comisia Interministerială.
  • Prezentarea Raportului de progres privind implementarea Programului Operațional Regional pentru semestrul I al anului 2025.
  • Actualizarea Programului Operațional Regional (POR) Centru 2022-2025 și a Planului de implementare POR Centru pentru anul 2025.

ADR Centru invită toți participanții interesați să confirme prezența până luni, 11 august 2025, ora 12:00.

Persoană de contact:
Iulia Silistraru, email: [email protected]
tel.: 078 883 936.

Copyright © 2026 Agenția de Dezvoltare Regională Centru