La 3 martie 2026, în cadrul Consiliul Raional Hîncești, a avut loc o ședință de lucru dedicată implementării proiectului regional „Construcția sistemelor de aprovizionare cu apă și sanitație a localităților din lunca râului Prut, raionul Hîncești, Etapa I".
Reuniunea a vizat analiza situației din teren, examinarea clarificărilor tehnice operate, evaluarea eventualelor neconformități și stabilirea măsurilor necesare pentru respectarea termenelor și a parametrilor contractuali.
Un subiect important a fost organizarea recepțiilor lucrărilor pentru fiecare localitate în parte. Având în vedere complexitatea proiectului și numărul partenerilor implicați, s-a convenit realizarea recepției etapizate, cu verificarea detaliată a lucrărilor executate, a conformității tehnice și a documentației aferente. Această abordare va asigura transparență, responsabilitate contractuală și o dare în exploatare corectă a sistemelor construite.
La ședință au participat reprezentanții CR Hîncești, echipa Agenției de Dezvoltare Regională Centru, antreprenorul general, dirigintele de șantier, managerul local al proiectului și primarii localităților beneficiare.
Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin ADR Centru, cu finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală.
Valoarea totală a investiției constituie 60 055 662,65 lei, din care 90% reprezintă finanțare din FNDRL, iar diferența - contribuția autorităților publice locale beneficiare.
Până în prezent, au fost executați circa 128,7 km de rețele interne de alimentare cu apă (din 143,5 km planificați), au fost montate 5 castele de apă și realizate 339 branșamente. Finalizara lucrarilor in cadrul proiectului este planificata catre luna mai curent. Finalizarea lucrărilor este planificată pentru luna mai curent.
Rețelele interne din cele 8 sate vor fi conectate la magistrala construită anterior de autoritățile locale ale raionului Hîncești, asigurând continuitatea procesului de captare, tratare și distribuire a apei din râul Prut către comunitățile beneficiare.
Continuăm monitorizarea strictă a lucrărilor pentru a asigura implementarea conformă și durabilă a unei investiții de importanță regională majoră.

59 Accesări