Directorul ADR Centru, Meșina Tudor, precum și Svetlana Duca, specialist în probleme strategice și planificare au participat în calitate de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru în cadrul vizitei de studiu din România, Timișoara, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) în perioada 22 - 25 septembrie 2010.
Delegația moldovenească a fost condusă de domnul Veaceslav GUȚUȚUI - viceministru al Construcțiilor și Dezvoltării Regionale, și a fost compusă din 11 reprezentanți ai Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (Centru, Nord și Sud), președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru, domnul Mihail SILISTRARU și reprezentanți ai Ministerului Construcțiilor și Dezvoltării Regionale.
Obiectivul vizitei a fost de a studia și de a prelua experiențele pozitive a Regiunii Vest în domeniul managementul programelor Fondului European de Dezvoltare Regională, precum și de a vizita locații ale unor proiecte de succes în domenii: infrastructură de transport, mediu, social și mediu de afaceri.
Programul a cuprins o serie de întâlniri ale delegației moldovene cu reprezentanți ai ADR Vest, care au susținut o serie de prezentări despre activitatea agenției pentru dezvoltare Vest, Timișoara. În cadrul discuțiilor s-a vorbit despre implementarea Programului Operațional Regional 2007 - 2013 în Regiunea Vest, s-au prezentat proiectele internaționale pe care ADR Vest le+a implementat sau le implementează, au fost prezentate activități de promovare internațională a Regiunii Vest.
La fel, s-a vorbit despre managementul activității ADR Vest și despre experiența agenției în derularea politicilor de dezvoltare regională și managementul proiectelor cu finanțare din programul Phare Coeziune Economică și Socială, respectiv Fonduri Structurale.
În cursul aceleiași vizite, au fost realizate vizite la proiectele aflate în desfășurare în județele Timiș și Arad. Proiectele vizitate au acoperit cîteva domenii, de la infrastructura rutieră la reabilitarea unor monumente importante, proiecte sociale, cum ar fi: reabilitarea și revitalizarea Cetății Timișoara - Bastionul, căminul de bătrâni de la Jimbolia.