Prima   -  Noutăți - Expert slovac în vizită la ADR Centru

Expert slovac în vizită la ADR Centru

   
26.06.2012   1407 Accesări  

Aneta Zubekova, expert în accesarea fondurilor europene și cooperare din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Regiunea Bratislava, Republica Slovacă s-a aflat într-o vizită la sediul ADR Centru, unde a avut o discuție cu specialiștii din cadrul agenției. 

 La întrunire au participat directorul Tudor Meșină împreună cu specialiști agenției. În cadrul întrevederii directorul ADR Centru a enunțat principalele direcții de activitate ale agenției. La fel au fost discutate subiecte despre situația curentă și perspectivele de cooperare în domeniul dezvoltării regionale.

 Aneta Zubekova și-a exprimat interesul pentru programul de dezvoltare a capacităților în domeniul dezvoltării regionale. În acest context, expertul a adresat mai multe întrebări în ceea ce privește modul și direcția de implementare a proiectelor. Doamna a menționat că Republica Moldova, în contextul integrării în Uniunea Europeană, trebuie să fie pregătită în toate domeniile, inclusiv în domeniul dezvoltării regionale.

 Întrunirea a avut drept scop împărtășirea experienței expertului slovac. În încheiere, directorul a mulțumit oaspetelui pentru interesul manifestat față de activitatea ADR Centru și procesul dezvoltării regionale în Republica Moldova și s-a arătat interesat de o viitoate colaborare.

Menționăm că ADR Centru a semnat memorandum de înțelegere și colaborare cu Agenția de Dezvoltare Regională Senec-Pezinok, Regiunea Bratislava, Republica Slovacă, ce are scopul de a îmbunătăți și a intensifica cooperarea între părți în domeniile: planificarea comună, elaborarea și implementarea programelor și proiectelor care vizează dezvoltarea regiunilor în Republica Moldova, inclusiv a proiectelor finanțate de către Fondul Slovac pentru Dezvoltare (Slovak AID); consolidarea capacităților instituționale în domeniul dezvoltării regionale; expertiză și know-how-ul în implementarea programelor finanțate de UE pentru Republica Moldova, etc.  

Cristina Cazacu, stagiară