19 octombrie 2026Noutăți

14 ani de parteneriat pentru dezvoltarea Regiunii Centru de pe ambele maluri ale Prutului

Cooperarea dintre Regiunea Centru din România și Regiunea Centru din Republica Moldova înseamnă 14 ani de experiență împărtășită, sprijin reciproc și eforturi comune pentru dezvoltarea comunităților locale.

În cadrul unei întâlniri bilaterale, reprezentanții celor două regiuni au analizat rezultatele obținute de-a lungul anilor și au discutat despre noi oportunități de colaborare, care să răspundă nevoilor comunităților și să contribuie la îmbunătățirea calității vieții oamenilor.

La discuții au participat Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru din România, Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Ion Pînzari, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Centru din Republica Moldova, și Victor Ambroci, primarul orașului Călărași și președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru din Republica Moldova.

Un parteneriat construit prin experiență și încredere

În cadrul întrevederii, participanții au trecut în revistă evoluția parteneriatului și rezultatele cooperării regionale, evidențiind importanța schimbului de experiență, a transferului de bune practici și a colaborării dintre instituții și autoritățile publice locale.

Un subiect important l-a constituit sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, prin consolidarea capacităților instituționale și valorificarea experienței României în atragerea și implementarea fondurilor europene pentru dezvoltare regională.

De asemenea, discuțiile au vizat identificarea unor noi oportunități de dezvoltare economică, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, atragerea investițiilor și extinderea parteneriatelor dintre comunitățile locale din județul Alba și Regiunea Centru a Republicii Moldova.

Cei 14 ani de cooperare reprezintă o bază solidă pentru noi inițiative și proiecte comune. Experiența acumulată demonstrează că parteneriatele durabile se construiesc prin dialog, încredere și dorința de a găsi soluții care aduc beneficii concrete oamenilor.

ADR Centru din Republica Moldova își reafirmă deschiderea pentru consolidarea acestei colaborări și pentru valorificarea oportunităților de cooperare, în spiritul valorilor europene și al obiectivului comun de a contribui la dezvoltarea unor comunități mai prospere și mai bine conectate.

Galerie foto