20 octombrie 2026Anunțuri

UE și PNUD lansează inițiativa de finanțare inovatoare pentru a sprijini localitățile să identifice noi oportunități de finanțare

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin intermediul inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” (M4EG), finanțată de Uniunea Europeană și Fondul pentru Experimente Urbane, finanțat de Guvernul Slovaciei, lansează un nou apel de propuneri pentru participarea la Inițiativa de Finanțare Inovatoare (IFC). Programul va sprijini autoritățile publice locale (APL) din Armenia, Republica Moldova, Macedonia de Nord și Ucraina în elaborarea și implementarea unor soluții inovatoare de finanțare pentru a răspunde provocărilor de dezvoltare la nivel local.

Prin intermediul IFC, localitățile selectate vor beneficia de sprijin tehnic și financiar pentru a testa și implementa soluții de finanțare inovatoare, adaptate necesităților locale. APL-urile beneficiare pot alege una sau o combinație dintre cele șase mecanisme de finanțare prevăzute în Catalogul de soluții IFC: fonduri de rulment (rotative), obligațiuni municipale, fonduri funciare comunitare, platforme de cofinanțare comunitară, gestionarea și monetizarea activelor municipale sau îmbunătățirea colectării impozitelor pe proprietate. În același timp, autoritățile publice locale participante pot propune propriile soluții inovatoare de finanțare.

Soluțiile de finanțare propuse în cadrul IFC trebuie să răspundă unei provocări concrete cu care se confruntă autoritatea publică locală solicitantă, nefiind neapărat un instrument de generare a veniturilor. Este vorba despre un impediment care poate afecta, bunăoară, veniturile locale, accesul la finanțare, implicarea sectorului privat, participarea comunității sau capacitatea de a atrage investiții. Astfel, soluția propusă ar trebui să contribuie la înlăturarea problemei identificate și să faciliteze investițiile în unul sau mai multe sectoare.

Autoritățile publice locale selectate vor beneficia de asistență tehnică adaptată propriilor necesități, precum și de sprijin financiar de până la 20.000 USD fiecare, în vederea elaborării și implementării mecanismelor de finanțare inovatoare. În același timp, autoritățile participante vor trebui să asigure o contribuție proprie, în numerar sau materială, de cel puțin 10% din valoarea sprijinului financiar primit prin IFC.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 13 noiembrie 2026. Autoritățile publice locale selectate vor implementa inițiativele propuse în perioada ianuarie-noiembrie 2027.

Ghidul și formularul de participare, criteriile de eligibilitate și materialele necesare pentru depunerea dosarelor de participare sunt disponibile la acest link.

Inițiativa M4EG, lansată în 2017, este finanțată de Uniunea Europeană. Din 2021, este implementată de PNUD, în strânsă cooperare cu UE, autoritățile publice locale și alți parteneri. La rândul său, Fondul pentru Experimente Urbane colaborează cu autoritățile publice locale din Europa și Asia Centrală pentru a soluționa probleme urbane complexe prin inovare strategică și experimentare, inițiativa beneficiind de sprijinul financiar al Ministerului Finanțelor al Republicii Slovace.

Galerie foto