4 February 2025Diverse

PNUD și ADR Centru discută despre dezvoltarea micro-clusterelor economice în Regiunea Centru

04 februarie 2025 – Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a găzduit o ședință de lucru cu reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin intermediul proiectului Elveția-PNUD – Piețe Reziliente și Incluzive în Moldova (PRIM). Discuțiile s-au axat pe cooperarea inter-instituțională pentru identificarea aglomerațiilor de localități și întreprinderi cu specializare economică îngustă și inteligentă în Regiunea Centru.

Reprezentanții PNUD au prezentat obiectivele și etapele următoare ale proiectului PRIM, care își propune să sprijine dezvoltarea economică locală prin crearea și consolidarea micro-clusterelor. Acestea vor contribui la generarea și menținerea locurilor de muncă, precum și la creșterea competitivității afacerilor locale. În perioada următoare, PNUD va lansa un Apel de propuneri de proiecte pentru selectarea a trei microregiuni cu potențial economic bine definit.

ADR Centru a prezentat exemple de domenii economice cu potențial de clasterizare la nivel de raion, pornind de la rezultatele Studiului de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, realizat anul trecut. Discuțiile au vizat și necesitatea dezvoltării micro-clusterelor în jurul sectoarelor economice regionale cu avantaj competitiv, în funcție de resursele naturale, capacitățile de producție și specializările existente.

În acest context, s-a subliniat importanța parteneriatelor public-private și a dezvoltării infrastructurii de sprijin, cum ar fi centrele de logistică, facilitățile post-recoltare și centrele de cercetare aplicată. De asemenea, ADR Centru a reiterat necesitatea implicării autorităților locale și a mediului de afaceri pentru a stimula investițiile în sectoarele prioritare și pentru a încuraja inițiativele inovatoare.

Această colaborare dintre PNUD și ADR Centru vine în sprijinul dezvoltării economice sustenabile a Regiunii Centru, contribuind la consolidarea unei viziuni clare asupra domeniilor economice prioritare, specifice fiecărei zone.

Accesează aici Studiul de specializare inteligentă a Regiunii de dezvoltare Centru.

Galerie foto