Prima   -  Noutăți
Noutăți
ianuarie   februarie   martie   aprilie   mai   iunie   iulie   august   septembrie   octombrie   noiembrie   decembrie
Cu suportul financiar din partea Uniunii Europene, au fost semnate noi contracte în valoare de circa 44 milioane lei, în vederea sporirii eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici” din or. Șoldănești
Astăzi, 01.07.2021, în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, reprezentanți ai ADR Centru, Consiliului Raional Șoldănești și Polimer Gaz Conducte S.R.L. au semnat contracte de antrepriză, privind executarea lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Alexei Mateevici"
01.07.2021   277 Accesări   
Spitalul raional din Nisporeni a devenit mai confortabil pentru pacienții săi
Nisporeni, 29 iulie / Specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) au convocat astăzi, 29 iulie, ședința Comisiei de recepție finală a lucrărilor pentru a evalua realizarea activităților desfășurate în cadrul proiectului regional „Îmbunătățirea eficienţei energetice la spitalul raional
29.07.2020   1083 Accesări   
   
Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC” anunță concurs de selectare a APL-urilor/grupuri de APL-uri partenere
Proiectul de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC" anunță concurs de selectare a APL-urilor/grupuri de APL-uri partenere.Proiectul va sprijini autoritățile publice locale din 30 localități/grupuri de localități pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ,
27.07.2020   1065 Accesări    Mă implic   
Semnarea Contractului de Consultanță în cadrul proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”
Contractului de Consultanță în cadrul proiectului  ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" a fost semnat recent de către directorul Agenție de Dezvoltare regională Centru și reprezentantul companiei germane, cîștigătoare a licitației organizate pentru concursul de desemnare a entității de
23.07.2020   1586 Accesări   
   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcției vacante de Specialist monitorizare proiecte (2 unități pe perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist monitorizarea proiectelor (2 unități / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea implimentării eficiente a proiectelor  în domeniile AAC și EE implimentate din surse UE.Să coopereze la procesul achiziţiilor publice în conformitate cu Legea achiziţiilor publice din Republica Moldova și
21.07.2020   377 Accesări   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcției vacante de Contabil (1 unitate pe perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist în contabilitate (1 unitate / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea evidența contabilă a proiectelor în domeniile AAC și EE cu finanțare din surse UE.Să asigurare executarea bugetelor proiectelor în conformitate cu acordurile de finanțare.Pregătirea tuturor rapoartelor către finanțatori
21.07.2020   382 Accesări   
   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță prelungirea concursului pentru ocuparea funcției vacante de Specialist în achiziții (perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist în achiziții publice (1 unitate / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea și organizarea licitaţiilor, conform Legii privind achiziţiile publice şi procedurilor speciale, solicitate de alți finanțatori.Să fie responsabil pentru operaţiile generale de achiziţii publice ale ADR Centru, în conformitate
21.07.2020   369 Accesări   
Monografia Regiunea de Dezvoltare Centru. Aspecte geografice, socio-economice și ecologice în contextul dezvoltării durabile
Monografia elaborată reprezintă un rezultat util al efortului comun depus în cadrul colaborării eficiente și colegiale între Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru și Institutul de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe a Moldovei. Elaborarea și editarea unei monografii
20.07.2020   1809 Accesări   
   
Prima ședință online a Agenției de execuție a proiectului ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”
Membrii echipei de implementare a  proiectului  ,,Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală" s-au întrunit astăzi, 17 iulie, în cadrul primei ședințe online, pentru a discuta progresul înregistrat în implementarea proiectului.Irina Morari, manager de proiect, a informat participanții la ședință
17.07.2020   1510 Accesări   
Parlamentari din Comisia mediu și dezvoltare regională au efectuat vizite de monitorizare în Regiunea Centru
Deputați din Comisia mediu și dezvoltare regională și consultanți ai Parlamentului Republicii Moldova monitorizează procesul de implementare a politicilor statului în domeniul dezvoltării regionale și protecției mediului. În acest context miercuri, 15 iulie, aceștia au efectuat un șir de vizite
15.07.2020   1293 Accesări   
   
PNUD Moldova lansează un apel de selectare a 6 ONG-ri de mediu pentru Programul de Dezvoltare a Capacităților Instituționale în cadrul Proiectului "Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor"
PNUD Moldova a lansat un Apel de selectare a 6 ONG-ri de mediu pentru Programul de Dezvoltare a Capacităților Instituționale în cadrul Proiectului "Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor".Domeniile principale ale Programului sunt:1) managementul proiectului;2) abilitățile și resursele
09.07.2020   485 Accesări   
Recepție la terminarea lucrărilor de construcție a rețelelor de canalizare de presiune și scurgere gravitațională de la stația de pompare din sectorul Albeni, or. Ialoveni
Membrii echipei de recepție a lucrărilor executate în cadrul subproiectului "Rețele de canalizare de presiune și scurgere gravitațională de la stația de pompare din sectorul Albeni, or. Ialoveni" s-au întrunit, ieri, 08.07.2020, într-o ședință de evaluare a lucrărilor executate.La șantierul
09.07.2020   504 Accesări   
   
MADRM a prezentat activitățile necesare pentru demararea primului proiect-pilot de management al deșeurilor solide ce va fi realizat din împrumutul de la BEI
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a prezentat vineri, 3 iulie a.c., acțiunile necesare pentru demararea primului proiect-pilot de management al deșeurilor solide finanțat din prima tranșă a creditului total de 100 milioane de euro oferit de Banca Europeană
04.07.2020   473 Accesări    MADRM   
Vizită la șantierul de reabilitare a infrastructurii de transport pe traseul regional L442 – Strășeni – Voinova
O echipă de specialiști ai ADR Centru au întreprins astăzi, 03.07.2020, o vizită de inspectare a șantierului în lucru, unde se desfășoară lucrări de reabilitare a infrastructurii de transport pe traseul regional L442 - Strășeni - Voinova.În teren, specialiștii agenției
03.07.2020   1284 Accesări   
   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță concurs repetat pentru ocuparea funcției vacante de Specialist în achiziții (perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist în achiziții publice (1 unitate / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea și organizarea licitaţiilor, conform Legii privind achiziţiile publice şi procedurilor speciale, solicitate de alți finanțatori.Să fie responsabil pentru operaţiile generale de achiziţii publice ale ADR Centru, în conformitate
01.07.2020   361 Accesări   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță concurs repetat pentru ocuparea funcției vacante de Contabil (1 unitate pe perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist în contabilitate (1 unitate / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea evidența contabilă a proiectelor în domeniile AAC și EE cu finanțare din surse UE.Să asigurare executarea bugetelor proiectelor în conformitate cu acordurile de finanțare.Pregătirea tuturor rapoartelor către finanțatori
01.07.2020   360 Accesări   
   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță concurs repetat pentru ocuparea funcției vacante de Specialist monitorizare proiecte (2 unități pe perioadă determinată)
Funcție vacantă: Specialist monitorizarea proiectelor (2 unități / perioadă determinată)Scopul general al funcției:Asigurarea implimentării eficiente a proiectelor  în domeniile AAC și EE implimentate din surse UE.Să coopereze la procesul achiziţiilor publice în conformitate cu Legea achiziţiilor publice din Republica Moldova și
01.07.2020   359 Accesări   
O nouă ședință a Comitetului director local al proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Holercani” din s.Holercani, raionul Dubăsari”, finanțat de UE
Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului "Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Holercani" din s.Holercani, raionul Dubăsari" s-au întrunit în după-amiaza zilei de ieri, 30 iulie a.c., în incinta liceului din Holercani, pentru a discuta despre realizările din cadrul proiectului
31.07.2019   552 Accesări   
   
Agenția de Dezvoltare Regională Centru anunță concurs pentru ocuparea funcției vacante de Specialist în achiziții (perioadă determinată)
Condiții de participare:Cetățean al Republicii Moldova;Dispunerea de capacitate deplină de exerciţiu;Lipsa antecedentelor penale;Angajarea în funcţie în bază de concurs.Cunoaşterea computerului la un nivel avansat;Cunoaşterea excelentă a limbii române,cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj;Abilități excelente de comunicare.Competenţe şi calificări: Studii superioare în
29.07.2019   1062 Accesări   
Revitalizare Urbană discutată într-o nouă ședință de reprezentanții orașelor implicate în proiect
Într-o ședință de lucru s-au reunit reprezentanții celor opt orașe (Ocnița, Soroca, Edineț, Cimișlia, Căușeni, Ungheni, Bălți, Ialoveni) selectate în cadrul apelului Fondului Granturilor Mici 2019, parte a proiectului Revitalizare Urbană, finanțat de Guvernul Poloniei.Activitățile întrunirii au inclus împărtășirea bunelor
26.07.2019   1125 Accesări   
   
«« 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 »»