Prima   -  Noutăți
Noutăți
DEZVOLTAREA LEADERSHIP-ULUI ÎN INSTITUȚIILE PUBLICE
Academia de Administrare Publică, în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), continuă instruirea personalului din cadrul instituțiilor pubice din toată țara. Astfel, în conformitate cu Planul de realizare a cursurilor de dezvoltare profesională în semestrul II al
05.12.2016   1746 Accesări   
LA ACADEMIE A AVUT LOC CEL DE-AL DOILEA FORUM PRIVIND DEZVOLTAREA LOCALĂ ȘI REGIONALĂ
Pe 2 decembrie curent, la Academia de Administrare Publică s-a desfășurat cel de-al doilea forum tematic cu genericul ,,Dezvoltarea regională înRepublica Moldova" din cadrul Forumului deschis pentru dezvoltare locală și regională.La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, preşedinţi de raioane şi primari din localităţile Republicii Moldova, cadre didactice
02.12.2016   1649 Accesări   
   
În cadrul celei de-a doua şedinţe organizate de ADR Centru, Grupul de Lucru Regional Sectorial în domeniul infrastructurii de suport în afaceri a formulat viziunea şi obiectivele de dezvoltare ale sectorului
Pe data de 30.11.16, ADR Centru a organizat a doua şedinţă a Grupului de Lucru Regional Sectorial în domeniul dezvoltării infrastructurii de suport pentru mediul de afaceri. Ședința a avut ca scop prezentarea etapei curente de elaborare a Programului Regional
01.12.2016   703 Accesări   
Vizită de lucru la proiectele regionale din raionul Hîncești
La data de 29 noiembrie directorul ADR Centru, Viorel Jardan, însoțit de reprezentanții secției managementul proiectelor, au întreprins o vizită de lucru la proiectul „Dezvoltarea atractivității economice în sectorul cu potential industrial regional a orașului Hîncești prin construcția capitală a
01.12.2016   1716 Accesări   
   
Membrii Grupului de Lucru Regional Sectorial în domeniul creșterii atractivității turistice s-au întrunit în ședință
Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru a organizat marți, 29 octombrie 2016, ședința Grupului de lucru regional sectorial (GLRS) pentru elaborarea Programului Regional Sectorial (PRS) în domeniul dezvoltării atractivității turistice în Regiunea de Dezvoltare Centru. La eveniment au participat specialiști ai
30.11.2016   1497 Accesări   
A fost lansată cea de-a II-a ediție a Săptămânii Moldova Eco-Energetică
Cea de-a II-a ediție a Săptămânii Moldova Eco-Energetică a fost lansată ieri, 28 noiembrie 2016, la Chișinău, de către Agenția pentru Eficiență Energetică, Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova și Fondul pentru Eficiență Energetică, în incinta CIE Moldexpo. Evenimentul are
29.11.2016   1714 Accesări   
   
Vizită de monitorizare a lucrărilor în cadrul proiectului „Traseul turistic în 9 localități – crearea oportunităților de investire în turism”
Specialiștii ADR Centru au organizat o vizită de lucru la un șir de obiective care se construiesc în cadrul proiectului regional „Traseul turistic în 9 localități - crearea oportunităților de investire în turism". Astfel, la data de 24 noiembrie, a
25.11.2016   842 Accesări   
Clusterele – punctul de sprijin pentru dezvoltarea sectorului industrial al Republicii Moldova
La 23 noiembrie ADR Centru a participat la masa rotundă „Clusterele - punctul de sprijin pentru dezvoltarea sectorului industrial al Republicii Moldova", organizată de Ministerul Economiei în colaborare cu Echipa Economică Germană în Moldova (German Economic Team (GET) Moldova, finanţată de Ministerului
25.11.2016   1549 Accesări   
   
Atelier de lucru comun dintre reprezentanții MDRC, ADR-uri și ai proiectului MSPL
În perioada 22-23 noiembrie a fost organizat un atelier de lucru la care au participat repreprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) și ai proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL). Scopul evenimentului
24.11.2016   1146 Accesări   
Vizită de lucru la șantierul din Telenești unde se construiește o staţie de epurare cu suportul USAID
Agenția de dezvoltare regională(ADR) Centru a organizat astăzi o vizită de documentare la proiectul regional „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar" din orașul Telenești. Astfel, șantierul
22.11.2016   1250 Accesări   
   
Prima ședință a Comitetului de Coordonare a UIG „Dunărea unește”
La data de 17 noiembrie curent, a avut loc prima ședință a Comitetului de Coordonare a Unității de implimentare a grantului acordat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare.În cadrul ședinței au fost prezentate rapoartele de implimentare a proiectului „Dunărea unește" și
18.11.2016   1069 Accesări   
Specialiștii regionali discută elaborărea Programelor Regionale Sectoriale în domeniul atractivității turistice
Astăzi, 16 noiembrie, ADR Centru a fost gazda unei ședințe de lucru, unde s-au discutat particularitățile regionale în domeniul atractivității turistice. La această întrunire au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, ADR Centru, ADR Sud, Agenției Turismului și
16.11.2016   1429 Accesări   
   
Guvernul Germaniei și al Suediei vor oferi 3,5 mln euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova
Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare din Germania și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) au semnat un Acord de Cooperare, în baza căruia vor oferi 3,5 mln euro pentru modernizarea serviciilor publice locale din Republica Moldova. Ministrul
14.11.2016   1402 Accesări   
Anatol Usatîi: ”Republica Moldova este interesată de intensificarea colaborării bilaterale cu Polonia în domeniul dezvoltării afacerilor și turismului”
Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Anatol Usatîi s-a întîlnit, luni, 7 noiembrie, curent, cu Andrzej Kita, Consul Onorific al Republicii Moldova în Lublin, Polonia, context în care a punctat oportunitățile de colaborare bilaterală și interesul sporit al ambelor țări în vederea dinamizării
08.11.2016   558 Accesări   
   
Membrii CRD Centru identifică soluții pentru creșterea capacităților funcționale și fortificarea rolului acestuia în procesul de dezvoltare regională
Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în comun cu ADR Centru au inițiat două ședințe de lucru cu participarea membrilor CRD din Regiunea Centru, unde se dorește a fi identificate soluții pentru fortificarea capacităților membrilor Consiliului Regional pentru Dezvoltare
08.11.2016   581 Accesări   
Program de instruire in Regiunea Centru privind Elaborarea Proiectelor Transfrontaliere
Cu ocazia lansării în timpul apropiat programelor eligibile pentru Republica Moldova (Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre  2014-2020 și Programul Transnațional Dunărea 2014-2020), la data de 03 noiembrie curent în Regiunea de Dezvoltare
04.11.2016   1408 Accesări   
   
În raionul Rezina vor fi construite locuințe sociale
În raionul Rezina vor fi construite locuințe sociale. Decizia de inițiere a proiectului a fost aprobată, astăzi, în cadrul unei ședințe oficiale la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC). Ministrul Vasile Bîtca, împreună cu specialiștii ministerului  și reprezentanții autorităților publice
02.11.2016   1928 Accesări   
Lucrările de reabilitare a clădirii Muzeului local din Ruseștii Noi sunt pe ultima sută de metri
În satul Ruseșii Noi din raionul Ialoveni au fost executate lucrări de reconstrucție a unei clădiri vechi, care inițial a fost prima școală primară din sat, unde reprezentanții autorităților locale intenționează să amenajeze un Muzeu al satului.Renovarea clădirii are loc
25.10.2016   3031 Accesări   
   
În Regiunea Centru va fi organiat un seminar de instruire privind ciclul managementului de proiecte transfrontaliere
Curând vor fi lansate apelurile pentru propuneri de proiecte pentru programele CTF, eligibile pentru Republica Moldova (Programul Operațional Comun România - Republica Moldova 2014-2020, Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre  2014-2020 și Programul Transnațional Dunărea 2014-2020). În acest context,  Agenția de
24.10.2016   1461 Accesări   
O numeroasă delegație din Letonia a vizitat în această săptămână țara noastră
Astăzi în incinta Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), a avut loc ședința de concluzionare a vizitei delegației letone din această săptămână în Republica Moldova. La întrevedere, participanții au făcut schimb de opinii, de noi idei și au planificat noi
22.10.2016   1466 Accesări