La Viena a avut loc ședința coordonatorilor pe domeniile prioritare SUERD
Cea de-a patra ședință a Punctelor Naționale de Contact (NCPs) și a Coordonatorilor Domeniilor Prioritare (PACs) din cadrul SUERD s-a desfășurat săptămîna curentă, la Viena. Evenimentul a avut loc sub egida Comisiei Europene și a avut drept scop trecerea în revistă a activităților realizate de Coordonatorii naționali și coordonatorii pe priorități în anul 2013 în ceea ce privește implementarea proiectelor și realizarea planului de acțiuni propus.
17.03.2014
|
GIZ premiază trei primari pentru deosebita implicare și susținerea cooperării intercomunitare
La 14 martie 2014, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a acordat trei diplome de merit primarilor din localitățile-partenere, pentru deosebita implicare și susținerea cooperării intercomunitare în cadrul proiectelor-pilot:Primarul orașului Cahul, Petru Burlacu - proiectul " Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Cahul";Primarul orașului Șoldănești, Alexandru Tinică și primarul orașului Florești, Grigore Cojocaru - proiectul "Îmbunătăţirea serviciilor de gestionare a deşeurilor solide în raioanele Şoldăneşti, Rezina şi Floreşti".
17.03.2014
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Primul atelier de lucru în domeniul planificării regionale în sectorul Drumuri regionale şi locale, în Regiunea de Dezvoltare Centru (RDC)
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția de Dezvoltare Regională Centru, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au organizat, ieri, 06 martie, Atelierul de Lucru nr. 1 al Grupului Tehnic de Lucru în domeniul infrastructurii drumurilor locale și regionale (DLR). Aceste ședințe se desfășoară în cadrul proiectului “Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” și ca parte integrantă a planului de lucru al domeniului de intervenție 2 „Planificarea și programarea regională”.
07.03.2014
|
|
|
UNDP Angajează!
Proiectul comun al ONU privind consolidarea sistemului statistic naţional urmează să angajeze o echipa din 3 consultanţi, cu experienţă relevantă, care vor elabora opţiunile fezabile pentru cea mai potrivită organizare a ţării, luând în considerare regulamentul NUTS şi cele mai bune practici ale UE, precum şi specificul naţional.
07.03.2014
|
Sesiune de clarificare a CPP-urilor în domeniul alimentării cu apă și canalizare desfășurată în Regiunea de Dezvoltare Centru
Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția de Dezvoltare Regională Centru, cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au organizat o sesiune de clarificare a CPP-urilor în domeniul alimentării cu apă și canalizare (AAC). Aceste ateliere se desfășoară în cadrul proiectului “Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” și ca parte integrantă a planului de lucru al domeniului de intervenție 2 „Planificarea și programarea regională”.
06.03.2014
|
|
|
Competiția Națională MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ, ediția 2014 s-a lansat
Agenția pentru Eficiență Energetică anunță lansarea celui mai mare concurs național de premiere a iniţiativelor de succes în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, Competiţia MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ, ediția 2014.MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ este o competiţie scopul căreia este de a susține cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.
06.03.2014
|
|
|
|
|
„Apă curată – pentru beneficiul locuitorilor rurali”
27.02.2014 - Lansarea proiectului „Apă curată – pentru beneficiul locuitorilor rurali”. La evenimentul de lansare au fost prezenți reprezentanți ai Agenției de dezvoltare regională Centru. Raionul Hîncește face parte din lista celor mai active raioane din Regiunea de Dezvoltare Centru, care atrage atît investitori locali, cît și internaționali în vederea implementării proiectelor de succes pentru sporirea calității vieții locuitorilor raionului.
28.02.2014
|
|
|
|
O delegație din Republica Moldova a participat la Forumul de Parteneriat moldo-ucrainean
În perioada 20-21 februarie 2014, o delegație din Republica Moldova, a participat în cadrul Programului pentru Cooperarea Teritorială Moldova - Ucraina din cadrul Parteneriatului Estic. Scopul a fost de a informa potențialii beneficiari și parteneri, din Republica Moldova și Ucraina referitor la posibilitățile oferite de noul Program. Totodată, Forul a oferit posibilitatea de cunoaștere și identificare a noilor parteneri și a ideilor de proiecte.
24.02.2014
|
|
|
Marcel Răducan anunță noi lucrări de construcție, din fonduri alocate de România pentru școli și grădinițe
Noi proiecte de construcție și reconstrucție a școlilor și grădinițelor vor fi demarate, din fondurile de circa 20 milioane de euro oferite de România țării noastre. Subiectul a fost discutat astăzi, în cadrul întrevederii la Chișinău dintre Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, și Liviu Dragnea, Viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România.
21.02.2014
|
|
|
|
|
|
|
|